O nouă rețea de traficanți de droguri anihilată. Peste 70 de traficanți și consumatori de etnobotanice aduse la sediul DIICOT Alba Iulia

0

Peste 70 de persoane au fost ridicate miercuri dimineaţă şi sunt audiate la sediul Parchetului din Alba Iulia. Procurorii DIICOT ST Alba Iulia instrumentează cu sprijinul poliţiştiilor de la BCCO un dosar de trafic de etnobotanice.

etnobotanice

Din primele informații ar fi  vorba despre un dosar în care sunt audiate un număr de 74 de persoane, dintre care 16 sunt membri ai reţelei de traficanţi de substanţe psihoactive, respectiv etnobotanice.

Miercuri, 29 martie, au fost efectuate un număr de 19 percheziţii domiciliare în Alba, Hunedoara şi Cluj.  Liderii reţelei sunt doi bărbaţi din Alba Iulia care au constituit în perioada 2015 – 2016 un grup infracţional organizat. Materia primă era procurată din străinătate, după care substanţele interzise erau preparate într-un laborator improvizat din Alba Iulia. Ulterior, aceste substanţe au fost comercializate unor persoane din cele trei judeţe, între care se află şi minori. În urma consumului de etnobotanice, au existat şi cazuri de consumatori care au ajuns la spital.

Audierile au loc la sediul Serviciului Teritorial DIICOT Alba Iulia.  Procurori DIICOT şi poliţişti de la BCCO au efectuat miercuri dimineaţă percheziţii şi au ridicat persoanele vizate care au fost aduse pentru a fi interogate.  La finalul audierilor vor fi reţinute mai multe persoane ce vor fi propuse, ulterior, pentru arestare preventivă.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top