Nu a mai rezistat: Presupusul suspect al crimei din localitatea Răhău, a încercat să se omoare în arestul Poliției

0

Presupusul suspect al crimei petrecută în luna aprilie a acestui an, în localitatea Răhău, din județul Alba, a încercat să își pună capăt zilelor, în timp ce se afla închis în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Din nefericire acesta supraviețuit tentativei de suicid, fiind dus de urgență la Secția de Primiri Urgențe, a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, și de aici a fost transferat la secția de psihiatrie a SJU Alba.

Un bărbat în vârstă de 23 ani, din localitatea Răhău, județul Alba, a fost ucis pe fondul unei crize de gelozie, de către un alt bărbat din aceeași localitate.

Crimă ar fi avut loc în noaptea de duminică spre luni, agresorul în vârstă de 36 ani, ar fi intrat în casa celor doi tineri, unde pe fondul unei dispute, acesta l ar fi înjunghiat de mai multe ori, pe bărbatul în vârstă de 23 ani.

Iubita bărbatului ucis a fost și ea rănită, fiind transportată la spitalul din Cugir, pentru mai multe îngrijiri.

Potrivit medicilor, starea de sănătate a tinerei, este una stabilă.

După săvârşirea crimei, agresorul a fugit, într – o pădure din apropierea localității, unde a fost apoi găsit și reținut a doua zi, de către polițiști.

Autorul crimei a fost reținut pentru 30 de zile și ieri, sentința a fost prelungită de către Tribunalul Alba Iulia, cu încă o lună, acesta fiind acuzat de omor, tentativă la omor şi violare de domiciliu.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top