Noaptea minții e demult depășită ! Invârteli românești cu pretenții de FAMIGLIE

0

La Piovra (I)

Compania Naționala a Cuprului Aurului și Fierului, Minvest Deva devalizată cu concursul DNA Alba? Instituții care încă stau cu capul la cutie, în timp ce unii judecători fac cărțile pe sub masă… masa infractorilor !

Circuitul banilor în județele Alba, Hunedoara, Timiș și Caraș Severin mai perfect până și decât circuitul apei în natură. Mirosul cianurii din Apuseni începe să se simtă până în conturile din străinătate!

Departamentul de Investigații al Redacției Opinia Transilvană, în frunte cu jurnaliștii Radu Ciobotea și Florin Soare, împreună cu o serie de colegi din presa din Hunedoara, Prahova, Reșița și Timișoara vor face publice în perioada următoare fapte de corupție la nivel înalt, dezvăluiri incendiare și legături care duc până în jurul celor mai importante instituții ale statului român.

Astăzi Minvest Deva, mâine Cuprumin, Roșia Montană, hoții lemnului românesc, devalizatorii căilor ferate și lista ar putea și va continua. Pentru că somnul națiunii naște monștri, vom încerca mereu să vă ținem treji, să vă arătăm cum de sub ochii noștri ni se fură avutul național, patrimoniul unei țări ce este blocată în mod susținut și intenționat.

Devalizări de milioane de euro din industria minieră, sau mai bine zis ce a fost odată industria minieră, au lăsat vistieriile statului goale.

Cum altfel se poate explica faptul că o firmă, gen SC Master Recovery SRL din București, cu doar vreo 2 angajați, în numai 2 ani trece de 500 milioane RON venituri după ce căpușează bine de tot filiera MinVest Deva?! Cine a lăsat să se întâmple așa, cum anume și ce inginerii au stat în spate, ce instituții de urmărire penală inclusiv din județul Alba și-au dat concursul pentru această situație, vom dezvălui în articolele următoare din Opinia Transilvană și Investigații Media.

Dacă în episoadele trecute am arătat în mare modul de operare și cum au fost protejate grupurile de interese, acum vom arăta principalii actori ai acestor operațiuni de devalizare a României.

O poveste veche cu actori noi,  cu întrebări și fără răspunsuri

 

Nu mai puţin de 10 infracţiuni penale ar fi putut face încă din anul 2008 obiectul unor dosare impresionante în care acuzatul este unul şi acelaşi: lichidatorul Ioan Tudor, în condițiile în care DNA, Structura Teritorială Alba nu ar fi clasat mai multe denunțuri și plângeri penale. Cine îi ţine spatele lichidatorului Tudor Ion în legătură cu căpușarea Minvest Deva și de ce ?

 NUP de la DNA, arestat de DIICOT

Tudor Ion

În ianuarie 2016, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a membrilor grupului infracțional organizat condus de lichidatorul Ion Tudor şi din care făcea parte şi Nicuşor Maldea, judecător în dosarele de insolvenţă de la Tribunalul Caraş-Severin !

„S-a reținut că, la data de 24.02.2010, debitorul SC DRUMURI ȘI PODURI SA Reșița a solicitat deschiderea procedurii insolvenței, astfel că  prin încheierea din data de 06.05.2010 s-a dispus deschiderea acestei proceduri împotriva debitorului SC DRUMURI ȘI PODURI SA Reșița, dosarul fiind repartizat spre soluționare inculpatului Maldea Nicușor, judecător în cadrul Tribunalului Caraș-Severin – Secția a II-a Civilă, Contencios, Administrativ și Fiscal. Prin încheierea din data de  06 mai 2010, a judecătorului sindic Maldea Nicușor, a fost admisă cererea creditorului SC CAMAND IMPEX SRL Reșița  de numire în calitate de administrator judiciar a SC IT MANAGEMENT ADVISORS SPRL (asociat inc. TUDOR I. ION), cu motivarea că cererea a fost formulată de către creditorul cu creanța cea mai mare. La dosarul cauzei au fost depuse oferte de către mai multe firme de practicieni în insolvență, însă în mod interesat inculpatul a dispus desemnarea societății civile unde calitatea de asociat coordonator o deținea inc. TUDOR I. ION”, au reţinut procurorii DIICOT în rechizitoriu.

După deschiderea procedurii falimentului, Ion Tudor a procedat la valorificarea bunurilor aparținând SC DRUMURI ȘI PODURI SA Caraș-Severin către societăți comerciale controlate tot de el, care au procedat la înstrăinarea acestor bunuri la valori mult mai mari.

În același rechizitoriu procurorul de caz arăta că: Inițierea constituirii grupului a fost favorizată de faptul că împreună cu tatăl său Tudor M. Ion și sora sa Berar Loredana-Ioana, dețineau calitatea de asociat sau/și administrator în mai multe societăți comerciale care aveau ca obiect de activitate prestări servicii (contabilitate, arhivare, recuperări creanțe, etc.) precum și aceea de asociat coordonator în cadrul unor societăți civile profesionale de reorganizare/lichidare a unor societăți comerciale cu privire la care au fost declanșate procedurile de insolvență sau ulterior faliment.

Pentru a putea să își atingă scopul urmărit, inc. Tudor I. Ion a urmărit atragerea unor persoane care dețineau calitatea de administrator ale unor societăți comerciale, cu scopul ca aceste entități juridice să fie utilizate fie pentru a emite facturile fictive care să justifice majorarea artificială a cheltuielilor și implicit deducerea de TVA, fie pentru a putea retrage sume importante de bani provenite din lichidarea unor societăți aflate în insolvență ori a bunurilor acestora valorificate către firmele din grup, așa fiind explicată existența firmelor unde calitatea de administrator aparține incupaților BRÎNDA Cristinel și Oancea Călin-Nicolae.

Este important a arăta faptul că inc. Tudor I. Ion, pentru a putea lua deciziile, care îi erau favorabile atingerii scopului infracțional, cu privire la mersul procedurilor de insolvență sau faliment a făcut demersuri pentru a obține majoritatea în adunarea creditorilor.

Asta în timp ce la Alba Iulia , procurorii anticorupție spun că Tudor Ion este nevinovat și au dispus neînceperea urmăririi penale, tocmai pentru a-i permite expertului în insolvență să ducă la bun sfârșit distrugerea Minvest Deva.

 

Nivelul relaţiilor lui Tudor şi accesul acestuia la complicitatea sau ajutorul instituţiilor statului sau organelor judiciare, reies tocmai din discuțiile pe care , atenție DNA – ul le deținea.

În data de 30 aprilie 2009, lichidatorul Tudor ia legătura cu o persoană importantă de la Comisariatul de Mediu Hunedoara. Această persoană îi transmite:

„Am vorbit cu şeful lu’ doamna Sturza, doamna judecător Sturza, mi-a spus că nu este nicio problemă să semnaţi actele de mediu (deşi Tudor nu preluase legal documentele). Problemele sunt în cazul implicării economice. Dar actele de mediu se pot semna fără nici un fel de probleme“.

Urmează să prezentăm o serie de stenograme de unde reiese caracterul organizat al reţelei infracţionale, cu oameni plantaţi în posturi cheie, oameni care recurg la intimidări şi presiuni la adresa conducătorilor de unităţi miniere şi mai cu seamă fărădelegile comise de Tudor în strânsă legătură cu aceşti complici, acoliţi şi instigatori apropiați acestuia.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top