Municipiul Alba Iulia va avea o nouă creșă, cu 110 locuri, construită în cartierul Gheorghe Șincai

0

Municipiul Alba Iulia, va beneficia de o nouă creșă, care va avea o capacitate de 110 locuri, repartizate în 11 grupe de copii.

Noua creșă, va fi construită prin intermediul unui program, finanțat de către Guvernul României, fiind amplasată în cartierul Gheorghe Șincai din municipiu.

Anunțul a fost făcut miercuri, de către primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, pe pagina sa de socializare.

În cursul zilei de marți, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, domnul Cseke Attila a anunțat în mod oficial că Alba Iulia este printre cele 42 de orașe din România care va beneficia de Programul Național de construcții de Interes Public sau Social.

Noua creșă care va deservi 11 grupe/110 copii și va fi construită în cartierul Gheorghe Șincai din Alba Iulia, pe o suprafață de aproximativ 2.500 mp.

Includerea orașului Alba Iulia pe lista de investiții se datorează faptului că am fost printre primele primării din România care ne-am mișcat atât de repede și am întocmit documentațiile necesare, în urma unor discuții telefonice pe care le-am avut cu domnul ministru Cseke Attila, căruia îi mulțumesc pe această cale.

Finanțarea construcției creșelor este asigurată, în proporție de 100%, de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Pe lângă aceasta, vom mai face încă două creșe pentru a acoperi numărul de locuri necesare în Alba Iulia. Una în cartierul Orhideelor, unde avem deja autorizația de construcție, iar alta în cartierul Partoș, prin transformarea Școlii Generale Nr.4, contractul de proiectare fiind semnat deja, încă din luna septembrie”.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top