Maratonul vaccinări din partea Crucii Roșii Alba. Peste 150 de persoane imunizate la Cugir și Sebeș

0

Vineri a debutat în județul Alba, maratonul vaccinări persoanelor împotriva COVID – 19.

Imunizarea se face fără programare, cu serul Pfizer, în centrele de vaccinare deschise în municipiile Alba Iulia, Sebeș, orașul Teiuș și comună Ciugud.

O mână de ajutor la drive – thru, aflat în parcarea Stadionului ²Cetate² din Alba Iulia, au oferit și 18 cadrele medicale ( medici, asistenți, infirmieri și ambulanțieri), din partea Crucii Roșii Române.

Drive – thru vaccinări din municipiul Alba Iulia, este organizat de către Primăria Alba Iulia, în colaborare cu DSP Alba, Curcea Roșie, SJU Alba, ISU Alba, MAPN, voluntari și oameni de afaceri din municipiu.

²Ne bucurăm că putem să fim alături de colegii de la DSP și Primăria Municipiului Alba Iulia, în acest efort colectiv², a declarat Adrian Dușa, directorul Crucii Roșii Române, filiala Alba.

Sâmbătă, la Cugir, a debutat maratonul vaccinări, în centrul deschis în fața Catedralei din localitate.

Potrivit DSP Alba, pănă la ora 13.00, au fost imunizate peste 150 de persoane.

La centrul de vaccinare deschis în Municipiul Sebeș, la Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, au fost imunizate peste 150 persoane.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top