Judoka Alexandru Sibișan, legitimat la CS Unirea Alba Iulia, învingător la Turneul Internațional de Judo „In Memoriam Vasile Luca”, desfășurat la Chișinău

0

Alexandru Sibișan, sportiv legitimat la CS Unirea Alba Iulia, a obținut locul 1 la Turneul Internațional de Judo in Memoriam Vasile Luca, medalie care încununează rezultatele foarte bune ale clubului din acest an.

Alexandru Sibișan s-a clasat pe prima treaptă a podiumului la categoria de greutate – 90 de kilograme. Competiția a fost organizată în Republica Moldova, la Chișinău, în 16 decembrie 2021.

Alexandru Sibișan este pregătit de către antrenorii Dinu Alin și Dinu Cristian, fiind elev al Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia (director Mateica Daniela).

”Această medalie, obținută pe final de an, încununează rezultatele foarte bune obținute de toți sportivii noștri. Țin să felicit antrenorii, pe toți judoka legitimați și să remarc performanțele extraordinare ale sportivilor Alexandru Sibișan și Laura Alexia Bogdan din acest an. De asemenea, având în vedere perioada anului în care ne aflăm, doresc să transmit tuturor sărbători fericite, multă sănătate, bucurie și tot ce e mai bun!”, a spus Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia.

Alte rezultate ale sportivului Alexandru Sibișan obținute în acest an:

Gyor Turneu Internațional – locul 2;

Campionat Național U 18 – locul 2;

Campionat Național Național U 21 – locul 3;

Cupa României – U 21 – loc 3;

Campionat Național NE-WAZE Seniori – locul 5;

Porec Cadet European Cup – locul 5;

Campionat Național U23 Individual – locul 7;

Cupa României Seniori – locul 7.

Trebuie menționate și participări la concursuri europene, după cum urmează: Cadet European Championships (Individual), Bucharest Cadet European Cup sau Teplice Cadet European Cup.
De asemenea, sunt demne de menționat și rezultatele sportivei Laura Alexia Bogdan obținute în anul 2021:

Campionat Național U18 – locul 1;

Campionat Național Seniori – locul 3;

Gyor Turneu Internațional – locul 3;

Campionat Național NE-WAZE U21 – locul 3;

Cupa României U21 – locul 3;

Campionat Național U21 – locul 3;

Campionat Național U 23 – locul 5;

Cupa României Seniori – locul 7;

Bucharest Cadet European Cup 2021 – locul 7.

Totodată, trebuie menționate și participări la concursuri europene și internaționale, după cum urmează: Bucharest Junior European Cup 2021 și Teplice Cadet European Cup.

Cei doi judoka sunt componenți ai lotului național de judo.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top