Județul Alba sub cod galben și portocaliu, de ploi, ninsori și vânt, până sâmbătă dimineața

0

Județul Alba se va afla de joi până sâmbătă dimineața, sub cod galben și portocaliu, de ploi, ninsori și vânt.

Cod galben  19 ianuarie, ora 14 – 21 ianuarie, ora 02.00

În zona montană şi local în nordul Olteniei se vor acumula cantităţi de precipitaţii în general de 25…40 l/mp.

”Pe parcursul zilei de joi (19 ianuarie) va ploua şi doar la altitudini de peste 1700 m se vor semnala precipitaţii mixte, iar începând de vineri dimineaţă (20 ianuarie), treptat vor predomina ninsorile în cea mai mare parte a zonei montane şi se va depune strat de zăpadă.

Local şi temporar, vântul va continua să prezinte intensificări în Dobrogea, cu viteze în general de 55…65 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăşi 70…90 km/h viscolind şi spulberând zăpadă.

Precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă, iar pe arii mai restrânse şi ninsoare) se vor semnala pe parcursul zilei de vineri (20 ianuarie) şi în zonele joase de relief din vest, nord-vest şi centru, iar intensificări ale vântului vor fi pentru perioade mai scurte de timp şi în restul ţării.

Cod Portocaliu : 19 ianuarie, ora 14 – 20 ianuarie, ora 20

În Carpații Meridionali vor fi precipitații abundente, iar prin acumulare se vor înregistra cantități de peste 50…70 l/mp.

La început vor predomina ploile, iar pe parcursul zilei de vineri (20 ianuarie), în general la altitudini de peste 1200 m, va ninge și local se va depune strat consistent de zăpadă. În zona înaltă (la peste 1700 m) vor fi intervale în care va fi viscol puternic (rafale de peste 100…110 km/h) și vizibilitate redusă.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top