Haos în America: În capitala Washington a fost decretată starea de asediu. Clădirea Capitolului luată cu asalt de simpatizanții lui Donald Trump.

0

Simpatizanţii pro-Trump au trecut mai multe baricade miercuri la prânz şi au intrat în clădirea Congresului pentru a bloca confirmarea victoriei lui Biden.

După câteva ore de la asalt, clădirea Capitoliul a fost securizată. În Washington D.C a fost decretată stare de asediu şi s-a restrâns circulaţia în oraş.

În confruntările cu manifestanţii, patru persoane au fost ucise, printre care și o femeie, care a fost împușcată în piept. Poliţia a operat 52 de arestări, iar din rândul forțelor de ordine, 14 persoane rănite.

Parlamentarii şi reporterii din interiorul clădirii au spus că li s-a cerut să evacueze clădirea sau se adăpostească şi să îşi pună măşti de gaz.

Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, a denunţat miercuri, într-un discurs rostit în faţa simpatizanţilor adunaţi în centrul Washingtonului, presupusele fraude electorale din scrutinul prezidenţial, afirmând că nu îşi va recunoaşte înfrângerea.

În discursul susținut înainte de izbucnirea violențelor, Trump a acuzat media că „este cea mai mare problemă pe care o avem. Fake news-urile și marile companii de tehnologia informației. I-am bătut acum patru ani, i-am luat prin surprindere. I-am bătut și acum și anul acesta au falsificat alegerile așa cum nu au fost falsificate niciodată. Nu vom renunța niciodată, nu vom valida acest furt.”

„Marșul pentru a salva America”, de la Washington, are loc în timp ce Congresul s-a întrunit pentru a certifica victoria lui Joe Biden la alegerile prezidențiale, potrivit The Guardian. După votul de miercuri, Biden va depune jurământul pe 20 ianuarie.

Trump și aliații săi nu au reușit să producă nicio dovadă a unei fraude pe scară largă la alegerile din noiembrie, iar republicanii care intenționează să obiecteze la certificarea victoriei lui Biden nu pot bloca consfințirea acesteia. Nici măcar fostul vicepreședinte Mike Pence nu se va opune votului care certifică, definitiv, victoria lui Biden.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top