Elevii Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia, se pot bucura de o sală de sport nouă și modernă.
Investiția totală a costat 360.000 lei, și a fost finanţată de către Primăria municipiului Alba Iulia.
În data de 20 februarie, noua sală de sport, va găzdui o competiție interjudețeană de baschet feminin, în memoria fostului director al unității de învățământ, Nicușor Marcu.
Anunțul a fost făcut de către primarul municipiului Alba Iulia, prin intermediul paginii de socializare.
„Performanța în sport pleacă, de cele mai multe ori, din sălile de sport ale școlilor și liceelor. Profesionalismul cadrelor didactice, talentul și munca elevilor nu suplinesc nevoia unor condiții conforme, fără de care rezultatele sunt mult mai dificil de obținut. De aceea, la Alba Iulia, ne străduim să oferim o infrastructură corectă pentru sportivii de astăzi și campionii de mâine.
Printr-o investiție de 360.000 de lei, elevii Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia vor beneficia de o sală de sport complet modernizată.
Clădirea fost zugrăvită, iluminatul a fost înlocuit cu unul tip LED, care oferă un flux luminos mai puternic, cu un consum mai mic decât vechile corpuri de iluminat, instalația electrică a fost înlocuită, au fost montate panouri de baschet noi.
Suprafața de joc a fost refăcută prin refacerea substratului din beton și montarea unui parchet din lemn masiv, special conceput pentru sălile de sport, unul prietenos cu articulațiile sportivilor noștri, atât de solicitate.
În data de 20 februarie, sala de sport „Nicușor Marcu” a Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia va găzdui primul eveniment sportiv din an, o competiție interjudețeană de baschet feminin – „Cupa Nicușor Marcu”, a fost mesajul transmis de către primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.


