Avem o strategie de dezvoltare teritorială ! Ce obiective își propune Guvernul
Guvernul a adoptat proiectul de Lege privind aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României pentru următoarele două decenii, una dintre prioritățile…
Guvernul a adoptat proiectul de Lege privind aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României pentru următoarele două decenii, una dintre prioritățile…
Vicepremierul Vasile Dîncu va discuta, joi dimineaţă, în cadrul unei videoconferinţe, cu prefecţi, reprezentanţi ai Consiliilor Judeţene şi primari din…
Liberalii au dat în judecată Guvernul și încearcă să forțeze organizarea în două tururi a scrutinului de la alegerile locale…
Guvernul României a formulat, sâmbătă în cea de-a doua zi de Crăciun,. o sesizare adresată Curţii Constituţionale a României, privind…
Sindicatele, patronatele și reprezentații Guvernului au ajuns la un numitor comun pentru ca salariul minim pe economie să fie mărit…
După 8 ani, legea anti-cianură a ajuns în Camera Deputaților pentru vot final. Roșia Montană, Certej, Băița Crăciunești, Baia Mare,…
300 de milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale din toată țara Guvernul a decis ,…