Doi bărbați salvați dintr-un canal colector în Tritenii de Jos. Unul a fost transportat cu elicopterul SMURD la spital

0

Pompierii Detașamentului Turda au intervenit pentru salvarea a doi bărbați căzuți într-un bazin al unui canal colector din localitatea Tritenii de Jos, județul Cluj.

sursa foto: ISU Cluj

Până la sosirea echipajelor de intervenție, victimele – ambii în jur de 50 de ani – au fost scoase la suprafață de către persoanele aflate la fața locului. Din fericire, cei doi erau conștienți la momentul preluării de către salvatori.

La fața locului au acționat o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean, iar sprijin aerian a fost asigurat de elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.

Unul dintre bărbați a fost transportat cu elicopterul la Spitalul din Târgu Mureș pentru investigații suplimentare, iar celălalt a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la o unitate medicală din zonă. Ambii pacienți sunt conștienți și cooperanți.

Cauzele incidentului urmează să fie stabilite de autorități.


Distribuie

Lasă un comentariu

Top