DOCUMENTE : Când instituțiile statului își dau mâna la ilgaelități! Devalizarea statului român cu ajutorul ANRE!

0

Se știe deja că instituțiile statului își dau cu stângul în dreptul, pentru ca mai apoi să se acopere în hârtii și documente pentru a ascunde diverse hoții “spălate” chiar de cei care ar trebui să vegheze la respectarea legii.

Cazul de astăzi are în vedere probabil una dintre cele mai bune “vaci de muls” ale statului român direct sau prin interpușii politicienilor de soi: Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaș (SNGN Romgaz SA). Romgaz este cel mai mare producător și principalul furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare din anul 2013 pe piața Bursei de Valori din București și a Bursei din Londra.

Acționarul principal este statul roman cu o participație de 70%, iar compania este înregistrată cu un capital social de 385.422.400 RON.

În 2016 – prejudiciu de aproape 42 MILIOANE DE EURO

În urma unui control al Curții de Conturi a României, Camera de Conturi Sibiu la SNGN Romgaz SA Mediaș, în cursul anului 2016, au fost identificate mai multe abateri și încălcări ale legii în perioada 2013-2015, toate acestea făcând obiectul Raportului de control nr. 12443/06.05.2016, cu un prejudiciu adus statului român estimat la peste 42 de milioane de euro, respectiv 189.103.768 de lei în total.

1.Din întreaga sumă însă, 177.910.320,58 de lei este dată de faptul că în perioada 2013-2015, SNGN Romgaz SA Mediaș a livrat pe piața reglementată o cantitate de gaz din producția internă a României necesară pentru acoperirea consumului CPET (clienți casnici și producătorii de energie termică numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinată consumului populației) mai mare cu 8.087.054,923 MWH decât obligația legală , prețul de livrare pe piața reglementată fiind mai mic decât cel de pe piața liberă.

Practic numai prin această “umflare” prejudiciul la acea dată a fost estimat de Curtea de Conturi la nu mai puțin de 39,5 MILIOANE DE EURO, respectând cursul valutar al anului 2016, luna mai.

2. De asemenea, în purul stil românesc, aceeași companie unde acționar majoritar este statul român, reprezentat de cele mai multe ori de diverse sinecuri din mediul politic, a acordat persoanelor cu funcții de conducere un “spor pentru orele suplimentare efectuate sistematic”, după cum se arată în documentele oficiale ale Curții de Conturi, doar că aceste ore nu au putut fi demonstrate nicicum la momentul controlului prin documente justificative. Valoarea pagubei aduse în definitiv statului român s-a cifrat din nou la nu mai puțin de 2 MILIOANE DE EURO!!

3. La fel, compania care plătește poate cele mai mari dividende din România a mai fost prejudiciată și prin faptul că în anul 2015 a mai decontat ilegal contravaloarea unor bilete de avion incluse de fapt în costul total al biletelor de odihnă și tratament în stațiuni din afara țării (o altă gaură de 353.596 de lei), dar a mai contractat și plătit nelegal servicii de consultanță și asistență juridică în valoare de 622.463 de lei. Și asta în contextul în care compania de stat are un întreg serviciu juridic de specialitate format din nu mai puțin de 9 juriști.

Concluzia raportului Curții de Conturi a fost cât se poate de clar, impunând prin decizia nr.26/01.05.2016 măsuri pentru remedierea/înlăturarea deficiențelor constatate în baza art.33 alin.(3) din Legea nr.94/1992 republicată, potrivit căruia “stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității audiate”.

Cât a recuperat statul român?

 Prin adresa nr.101/06.05.2020, Curtea de Conturi a României spune negru pe alb faptul că de mai bine de 3 ani statul român nu a recuperat decât 8,4% din prejudiciul total!! Adică nici măcar 10% din totalul sumei descoperite ca fiind prejudiciate de către conducerea companiei SNGN Romgaz SA.

Practic, până la data de 6 mai a.c., a fost recuperată și încasată suma de 15.868.312 de lei, în timp ce prejudiciul total descoperit a fost de 189.103.768 LEI!!!

ANRE – autoritatea statului refuză să răspundă!

În chestiunea în cauză, ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei) este exact punctul nevralgic al întregului tablou. Și asta pentru că în România această instituție este cea care reglementează tot ce se întâmplă pe piața de energie.

    ANRE este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea şi monitorizarea aplicării reglementărilor obligatorii la nivel naţional necesare funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi a gazelor naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor.

Și aici începe o adevărată epopee. Prinsă cu mâța în sac, SNGN Romgaz SA Mediaș a introdus acțiuni în instanță și a solicitat date și informații de la ANRE referitoare la cantitățile de gaze naturale aferente pieței reglementate care s-au vehiculat prin Sistemul Național de Transport operat de către SNTGN Transgaz SA Mediaș (o altă firmă căpușată de diverse interese politice, despre care vom reveni într-un alt material) .

În mod cu totul paradoxal, chiar autoritatea care ar trebui să vegheze ca statul român să nu fie practic prejudiciat sub nicio formă, emite adresa nr.77671/06.09.2019 prin care interpretează prevederile Ordinului nr.161 din 19 Decembrie 2014, în sensul că întreaga cantitate vândută în plus pe piața reglementată (deci la un preț mai mic, decât pe piața liberă) – adică cei 8.087.054,923 MWH – nu poate fi considerată “nici minimă, nici maximă”.

Ca atare, întregul prejudiciu a rămas în coadă de pește pentru că ANRE a interpretat, posibil arbitrar, un anume paragraf al Ordinului 161/2014.

Și mai ciudat este faptul că tocmai ANRE refuză în mod deliberat să se supună Legii 544/2001 și nu oferă opiniei publice un răspuns oficial cu privire la această speță prin care statul român, adică noi toți, am putea fi păgubiți doar dintr-o singură semnătură de peste 40 de milioane de euro.

Mai mult, sursele noastre fac legături directe cu câțiva influenți politicieni din județul Alba care ar fi fost „pe fir” cu privire la tot ce s-a întâmplat la această companie de stat și nu ar fi de mirare ca semnele de întrebare să primească răspunsuri clare în perioada următoare. Iar implicațiile se pare că pleacă din județul Alba și se învârt în marile cercuri politice de la București, din jurul Palatului Victoria!

Distribuie

Lasă un comentariu

Top