Depășirea neregulamentară, cauza accidentului de pe șoseaua de centură. Precizări IPJ Alba

0

Primele date ale investigației polițiștilor au arătat că accidentul, produs noaptea trecută pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, a fost provocat de o manevră imprudentă a șoferului unuia dintre autoturismele implicate în accident. Acesta a intrat într-o depășire neregulamentară și s-a izbit frontal de autovehiculul care circulă din sens opus.

„În data de 26 iulie 2020, în jurul orei 23.50, polițiștii rutieri din Alba Iulia au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier produs pe șoseaua ocolitoare a municipiului Alba Iulia.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, un bărbat de 37 de ani, din comună Şărmăşag, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism din direcția Teiuș – Sebeș, s-a angajat într-o depășire, împrejurare în care a intrat în coliziune frontală cu un autovehicul, condus de un tânăr, de 21 de ani, din Cluj – Napoca.

În urma accidentului, doi pasageri din primul autoturism, conducătorul celui de-al doilea autoturism și doi pasageri, cu vârste cuprinse între 13 și 35 de ani, au suferit leziuni și au fost transportați la spital.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate”, se arată în comunicatul de presă trimis de IPJ Alba.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Un accident rutier grav, a avut loc în noaptea de duminică spre luni, pe şoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, fiind implicate două autoturisme.

Potrivit ISU Alba, în urma accidentului rutier au rezultat 5 victime, conștiente, neîncarcerate, printre care se află și un minor.

Acestea au transportate la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, pentru îngrijiri medicale.

Salvatorii au intervenit la faţa locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 echipaj de descarcerare grea, ambulanță tip SMURD B2 şi un echipaj SMURD TIM C1.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top