În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, informează IPJ Alba.
Pentru nerespectarea măsurilor de combatere a pandemiei cu coronavirus, oamenii legii au aplicat peste 100 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, în valoare totală de 12.500 lei.
Patru persoane din județul Alba, care erau carantinate la domiciliu, au încălcat interdicția de a părăsi locuința în care erau izolați.
Pentru neglijența lor, cele patru persoane, s – au ales cu o amendă primită de la polițiști.
Sub coordonarea Instituției Prefectului, au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid 19.
În ultimele 24 de ore, la activitățile desfășurate au participat 148 de polițiști și polițiști locali, alături de jandarmi, lucrători din alte instituții cu atribuții în domeniul verificări modului de respectare a normelor de prevenire a răspândirii noului coronavirus și au fost controlate 98 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 74 de mijloace de transport din care 39 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.528 de persoane.
Echipele de control au depistat și sancționat 79 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și 4 persoane care nu au respectat măsurile privind carantinarea/izolarea, cu amenzi n valoare total de 12.500 de lei.
De exemplu, cu ocazia unei acțiuni punctuale, organizată în Alba Iulia au fost verificate 148 de mijloace de transport, din care 27 mijloace de transport în comun și au fost legitimate 649 de persoane. Au fost depistate 23 de persoane care nu respectau regulile de protecție sanitară.
La Blaj au fost verificate 89 de autovehicule, legitimate 184 de persoane și depistate 12 persoane care nu respectau regulile de protecție sanitară împotriva răspândirii noului coronavirus.
Scopul controalelor este de a limita răspândirea infecției cu noul coronavirus.
Stimați cetățeni, este important să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.
Având în vedere că perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă este una aglomerată, mai ales în zonele comerciale, vă recomandăm să fiți prudenți, să purtați masca de protecție sanitară și să păstrați distanța de siguranță sanitară față de persoanele din jur.