Cum să împarți o cameră rapid, fără să construiești pereți

0

Iată câteva metode de a împărți o cameră foarte simplu:

 Folosește draperii, rulouri textile sau panouri din pânză

Perdelele, draperiile sunt cel mai simplu de montat pentru că nu ai nevoie decât de o sârmă sau bară pe care să ruleze. Pe un tavan din lemn se pot prinde și cu pionieze sau simple ținte. Le poți găsi într-o varietate de culori și mărimi sau poți să îți confecționezi propriile draperii. Am văzut folosite mult în căminele studențești când o simplă pânză trasă oferă intimitate studenților care au colegi de cameră sau dacă vor să separe zona de gătit de restul camerei.  Ca avantaje, draperiile se pot strânge rapid când nu mai ai nevoie de ele, se pot desface și spăla, călca. Dacă o draperie nu este destul de stilată pentru spațiul tău, alege un rulou textil (roletă) semiopac sau opac, fixat în tavan. Pentru a face divizarea ceva mai puțin mobilă, se poate confecționa rapid un cadru din lemn pe care să pui un astfel de rulou sau să îl acoperi cu pânză în culorile dorite.

Partiții din sticlă

Dacă vrei ca partiția ta să fie de calitate și pe termen mai lung, poți alege să o faci din sticlă. Apelează la un atelier de tamplarie pvc Salamander și în câteva zile va fi gata și pe măsura ta. Poate fi ceva fix sau care să se plieze, să acopere până sus sau numai parțial. Nu-ți fă griji că o astfel de soluție nu oferă intimitate, pentru că poți alege geam mat sau acoperit cu folie decorativă de tip vitraliu ori cu alte modele interesante. Un perete divizant din sticlă nu oprește lumina să pătrundă și se poate adăuga simplu și ușă. Poti vedea online preturile orientative cu ajutorului unui calculator termopane.

Piese de mobilier ca și diviziune

Modalitatea este foarte simplă, iei un raft, un dulap mai mare și îl plasezi în spațiul pe care vrei să-l împarți. Dacă nu arată bine pe spate îl poți vopsi, poți lipi pe el hârtie decorativă ori agăța tablori, fotografii. Asta merge în camerele în care este multă lumină și folosirea unei astfel de mobile nu încurcă iluminarea sau circulația liberă a persoanelor din casă. Și camera copiilor o poți împărți în același mod cu un dulap ori raft plasat între paturile lor și este și practică soluția, cei mici putând să-și pună cărți, haine, jucării sau alte lucruri îl el. La fel și dacă ai doar un copil dar vrei să divizezi camera lui, să separi spațiul de dormit de cel de studiu, de joacă etc.

Poți să creezi anumite spații cu funcționalitate diferită în casă numai prin modul de așezare a mobilierului de acolo. De exemplu așează canapeaua nu lângă perete ci cu spatele la holul de trecere sau la alte zone ale camerei (loc de luat masa, zonă de lucru etc). Așează mobilierul din camera de zi circular în jurul unei măsuțe de cafea sau semicircular în jurul televizorului, a unui șemineu și atunci vei avea un spațiu separat delimitat doar prin modul lor de așezare.  Pune un covor doar într-o anumită zonă a camerei.

Și o insulă înaltă de tip bar poate despărți bucătăria de restul casei fără să afectezi stilul open-concept. Se poate face și la comandă un raft care să acopre exact zona pe care dorim să o divizăm.

Plantele ca diviziune

Tot o divizare temporară și parțială o pot oferi și niște plante sau arbori decorativi de apartament. Tipul și forma lor nu contează, doar le aliniezi pe latura unde ai nevoie sau construiești un mic spațiu verde îngust cu câteva cărămizi ori un suport lung în care să le plantezi. Un mic perete verde vertical este o altă idee. Chiar și o singură plantă mai mare în ghiveci plasată într-un loc startegig, poate oferi o diviziune vizuală a spațiului. Singura cerință este ca aceste plante să aibă destulă lumină în acel loc, dacă sunt naturale.

Folosește jaluzele

Poți folosi jaluzele obișnuite orizontale sau verticale, asortate cu nuanțele și designul camerei sau jaluzele mai stilate din bambus, lemn etc. Avantajul jaluzelelor este varietatea lor și faptul că pot fi rapid strânse ori ridicate dacă ai nevoie de spațiu mai mult.

Diferențe de nivel a pardoselii

Poți să proiectezi aceste diferențe în momentul când construiești sau renovezi casa. Practic anumite zone ale pardoselii camerei se plasează mai jos sau mai sus, și vor găzdui zone cu funcționalități diferite. De exemplu într-o garsonieră se poate plasa patul mai sus eventual și delimitat de un mic gărduț ori de o draperie, iar zona de zi rămâne la nivel normal. În același mod se poate delimita un spațiu de lucru sau de studiu, un loc de luat masa și multe altele. Diferența de nivel poate fi mică, creând doar o mică divizare sau mai mare, apelându-se la trepte. Și această soluție este de termen mai lung și ajută spațiul să rămână deschis și să nu se blocheze accesul la luminare.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top