Cod portocaliu de vreme rea în Alba, valabil până vineri dimineața.

0

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente, valabilă până vineri dimineaţa în 11 judeţe, precum şi un Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, ce vizează zone din 20 de judeţe.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 30 septembrie, ora 10:00 – 2 octombrie, ora 10:00, pe durata Codului portocaliu, în Maramureş, nord-vestul Transilvaniei, nordul Crişanei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, va ploua temporar abundent, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 40 – 70 l/mp, transmite Agerpres.

Judeţele vizate de avertizarea Cod portocaliu sunt: Alba, Arad, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraş-Severin şi Timiş.

În acelaşi timp, până vineri dimineaţa, la ora 10:00, va fi în vigoare un Cod galben de vreme instabilă. În vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zona de munte, va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă însemnate ce vor depăşi 25 – 35 l/mp.

Meteorologii precizează că, miercuri, 30 septembrie, vântul va avea intensificări la munte, în special pe creste, unde la rafală va sufla cu peste 80 km/h, iar local şi temporar şi în sudul teritoriului, cu viteze în general de 55 – 60 km/h.

Avertizarea Cod galben va fi valabilă în zone din judeţele: Suceava, Neamţ, Bacău, Covasna, Harghita, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Mureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Alba, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Arad şi Timiş.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top