În weekend-ul acesta, pompierii militari albaiulieni, din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea”, au acționat pentru gestionarea unui număr de 74 intervenții, la nivel judeţean, cele mai multe au constat în acordarea asistenței medicale de urgență (36 cazuri SMURD).
Echipajele de salvatori au acționat și pentru stingerea a trei incendii, 1 misiune a constat în acordarea primului ajutor și descarcerare, la un accident rutier.
Alte misiuni desfășurate de pompierii din județ: 21 decontaminări ale autospecialelor de intervenție folosite la transportul persoanelor confirmate cu noul coronavirus;
– 13 activități de informare şi verificare a populației cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19
Activități de informare și prevenire
Pentru combaterea răspândirii infecției cu noul coronavirus, pompierii militari din cadrul ISU Alba și reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control au continuat verificările cu privire la modul de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV 2 în locurile cu aglomerări de persoane. Reamintim cetățenilor că cea mai importantă armă pe care o avem în combaterea pandemiei cu virusul SARS-CoV-2 este adoptarea unui comportament responsabil la nivel individual prin respectarea următoarelor măsuri de prevenție:
– Purtarea măștii astfel încât nasul și gura să fie acoperite;
– Igienizarea frecventă a mâinilor după contactul cu mediul extern și evitarea ducerii mâinilor la nas, gură și ochi
Fără spălare/dezinfectare în prealabil;
– Evitarea locurilor aglomerate și păstrarea distanței de minim 2 metri față de persoanele din jurul nostru.
Atragem atenția tuturor persoanelor fizice și juridice că acțiunile de informare și verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 vor continua zilnic, principalul scop fiind acela de creștere a gradului de siguranță a cetățenilor.