Bărbat din Bihor, căutat pentru o condamnare la închisoare, prins de polițiști și dus la penitenciar

0

Un bărbat, condamnat la închisoare pentru conducere fără permis, depistat și încarcerat de polițiștii din Bihor.

La data de 21 mai a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii Secției nr.4 de Poliție Rurală Marghita din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat și reținut un bărbat de 39 de ani, din comuna Popești, județul Bihor.

Judecătoria Marghita a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1 an de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top