AutorGiurca Sorin

Eveniment

0

Ziua Morților sau Luminația, așa cum mai este sărbătoarea cunoscută în popor, este noaptea în care se spune că sufletele morților vizitează lumea celor vii, iar oamenii merg să aprindă lumânări la mormintele celor dragi, care nu mai sunt printre noi. Ziua Morților sau Luminația se sărbătorește în fiecare an pe data de 2 noiembrie. Potrivit legendelor populare, în prima zi de Brumar, porțile dintre cele două lumi se deschid, iar acum cei plecați dintre noi pot veni să ne viziteze.

Eveniment

0

Poliţiştii, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai altor instituții de control au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în Alba. Au fost aplicate sancțiuni pentru cei care nu poartă măști de protecție, în locurile aglomerate.

1 658 659 660 661 662 729