Atenție! Risc de avalanșă în zona montană a județului Alba

0

Salvamontiștii din Alba Iulia, avertizează amatorii de drumeții pe munte și pe cei care preferă să schieze în afara pârtiilor special amenajate că în zona montană a județului există risc foarte mare de producere a unor avalanșe.

Printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare, Serviciul Public Județean Salvamont Alba, a precizat că a emis o alertă cu privire la posibilitatea producerii unor avalanşe în zona montană înaltă a judeţului.

„Ninsorile recente au depus un strat consistent de zăpadă în zona montana a județului Alba. Salvamontiştii au efectuat teste de avalanșă în zona alpina înaltă, constatând că instabilitatea este ridicată, existând un risc însemnat de avalanșă.

Totodată vă aducem la cunoştinţă faptul că încheierea activității la Domeniul Schiabil Sureanu si reducerea pentru o perioadă a afluenţei turiștilor în zona Arieseni-Vartop, determină încetarea efectuării serviciului de permanenţă Salvamont în aceste locuri.

Permanenta se va asigura de către salvatorii montani pe măsura creșterii afluenţei turistice, în zona Rimetea, concomitent cu inventarierea si remedierea daunelor provocate marcajelor turistice, de către incendiile din ultima perioadă. De asemenea, se vor derula activități specifice
Sezonului de vara, de pregătire profesională, pentru a putea interveni operativ si în cele mai bune condiţiuni.

Ne dorim perioade de repaus, dar nu se întâmpla niciodată să avem parte de ele„, a transmis Serviciul Public Salvamont Alba, pe Facebook.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top