APIA începe campania de cereri pentru subvenții. Vezi cine beneficiază și care este documentația necesară

0

Beneficiarii plăţilor sunt fermierii activi persoane fizice şi/sau persoane juridice care desfăşoară o activitate agricolă în calitate de utilizatori legali ai suprafeţelor de teren agricol şi/sau deţinători legali de animale, potrivit legislaţiei în vigoare.

agricultorÎn cazul concesionării/închirierii unei suprafeţe de pajişti de către o asociaţie de crescători de animale, beneficiarii plăţilor sunt membrii asociaţiei care asigură încărcătura cu animale pentru suprafaţa concesionată/închiriată, iar dovada utilizării legale a acestor suprafeţe de pajişti de către fiecare membru al asociaţiei o constituie copia de pe contractul de concesionare/închiriere şi centralizatorul care cuprinde acordul, datele de identificare şi numărul de animale pe fiecare membru al asociaţiei.

Arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul/animalele arendat(e), concesionat(e) închiriat(e) şi/sau împrumutate spre folosinţă.

Suprafeţe minime subvenţionate

Sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, care pot fi formate şi din parcele agricole separate, dar cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare/parcelă. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare şi/sau, după caz, beneficiarul să deţină un număr minim de animale. În cazul serelor şi solariilor, suprafaţa minimă a exploataţiei trebuie să fie de de 0,3 ha, iar suprafaţa minimă a parcelelor de 0,1 ha.

Documente necesare

La depunerea cererii unice de plată, fermierul trebuie să prezinte toate documentele necesare care dovedesc utilizarea legală a terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conţin zone de interes ecologic, precum şi a animalelor. Aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile cel puţin până la data de 1 decembrie a anului de cerere. De asemenea, solicitantul trebuie să respecte normele de ecocondiţionalitate, care cuprind Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR), pe toată suprafaţa fermei.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top