Aiudeanul Andrei Cordea, golul victoriei pentru FCSB, în partida din Conference League, cu Șahtior Karagandy

0

Andrei Cordea, jucător originar din Aiud, a reușit joi seară, să înscrie unicul gol al celor de la FCSB, în partida disputată de “roș – albaștrii” în turul doi al Conference League, împotriva celor de la Șahtior Karagandy (Kazahstan).

În minutul 38 al partidei, Andrei Cordea, a reușit să înscrie cu un șut puternic, din afara careului, la colțul lung, lăsându – l fără replică pe portarul oaspeților, Shatskiy.

Este primul gol reușit de Cordea, în tricoul celor de la FCSB, după ce acesta a fost transferat la echipa patronată de Gigi Becali, de la Academica Clinceni, pentru suma de 20.000 euro.

Până să ajungă la FCSB, Andrei Cordea a mai evoluat pentru FC Ardealul U19, Novara și FC Hermannstadt și Academica Clinceni.

Andrei Cordea a semnat un contract pe 5 ani, cu echipa bucureșteană, salariul acestuia fiind de 7.000 de euro, pe care îi va primi în fiecare lună, a sezonului actual.

În ultimul sezon din acord, Andrei ar încasa 11.000 de euro, un salariu care depășește cu mult media din campionat.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top