Accident pe strada Oașului din Cluj-Napoca: un autotren a părăsit carosabilul, a lovit două mașini și un stâlp de electricitate

0

Trei echipaje din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață, în jurul orei 05.30, la un accident rutier petrecut pe strada Oașului din municipiul Cluj-Napoca.

Ajunși la fața locului, pompierii au găsit un autotren avariat, care era ieșit în afara părții carosabile. De asemenea, au mai fost avariate două autoturisme parcate, precum și un stâlp de electricitate.

Din fericire, nu au existat victime încarcerate, însă un bărbat de aproximativ 50 de ani, conștient și cooperant, a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă. Ulterior, acesta a fost transportat la spital. În paralel, forțele noastre au asigurat locul accidentului.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top