Un accident rutier grav a avut loc miercuri, pe DN75, în zona pârtiei de schi Arieșeni – Vârtop.
Un ATV pe care se aflau două persoane, o femeie și un bărbat s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului, femeia a fost rănită grav, aceasta fiind inconștiență, intubată.
Bărbatul era conștient având leziuni minore și refuzând transportul la spital.
La locul accidentului se afla un medic care a acordat primul ajutor medical victimei de sex feminin până la ajungerea forțelor.
În sprijin a fost solicitat și elicopterul SMURD de la Jibou, care va transporta victima la UPU Oradea.
Pompierii din cadrul Stației Câmpeni, au intervenit cu două ambulanțe SMURD B2 și 1 ambulanță SAJ.
Potrivit ISU Alba, femeia grav rănită în urma accidentului, a fost transportată de către elicopterul SMURD la SJU Oradea.
La data de 22 februarie 2023, în jurul orei 14,20, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, soldat cu victime omenești, pe DN 75, la km 29 + 800 m, în satul de vacanță Vârtop, pe direcția de mers Vârtop-Arieșeni.
Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 32 de ani, din localitatea Sîntandrei, județul Bihor, în timp ce conducea un motociclu ATV, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
În urma accidentului, o femeie de 27 de ani, din localitatea Sîntandrei, județul Bihor, a suferit leziuni corporale și a fost preluată de un elicopter SMURD, fiind transportată la Oradea, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă,



