Domnule Președinte,
Astăzi, când umbrele îndoielii și neîncrederii par să se întindă peste sufletul României, îmi permit să vă scriu, nu ca simplu cetățean, ci ca purtător al speranței unui deziderat care a străbătut secole: unitatea. Vă scriu din dorința, nu de a cere favoruri, ci de a învăța împreună ce înseamnă cu adevărat a fi cetățean al acestei țări, ce poate deveni România când renaște în conștiință, nu doar pe hârtie.
Alba Iulia, orașul Marii Uniri, nu este doar un loc geografic, ci un simbol viu al visului românesc: acela de libertate, de demnitate, de unitate neștiută la început, dar clădită prin voință comună. Dacă ne uităm bine, Alba Iulia este oglinda noastră: nu întotdeauna strălucitoare, dar purtând în piatra ei semnul speranței. Când spunem că „Alba Iulia ne așteaptă”, nu ne referim doar la o oportunitate politică, ci la o chemare morală.
Chemarea la responsabilitate etică și morală
România nu avea nevoie doar de un Președinte, avea nevoie de un far. În vremuri când dezbinarea, scepticismul și indiferența par să se fi înrădăcinat, un far are rolul să lumineze drumul spre responsabilitate civică și demnitate colectivă. Acest far arată că nu suntem masa amorfă a unei statistici sociale, ci oameni cu conștiință, cu aspirații, cu trecut și cu dorințe de viitor.
Vă chem, domnule Președinte, să fiți acel far. Să nu vă limitați la gesturi simbolice, ci să transformați simbolurile în punți reale între comunități, să creați contexte în care oamenii să simtă că sunt parte dintr-un tot, nu doar simpli spectatori ai puterii. Să purtați cu demnitate nu doar haina instituției, ci și greutatea speranței, povara visului colectiv.
De la discurs la structură, reconstrucția societății civile
Discursurile mari, de Marea Unire, de libertate, de demnitate, acestea inspiră. Însă nu ele schimbă viața de zi cu zi. Viața reală cere proiecte, coerență, valoare demonstrată prin fapte. În zonele rurale, în orașele mici, în întreprinderile uitate, România are nevoie de redescoperirea demnității muncii, de șanse reale de dezvoltare, de respect pentru fiecare cetățean.
Vă provoc să priviți dincolo de centrul politic, să ajungeți acolo unde speranța s-a stins sau se pândește să dispară. Să susțineți inițiative locale care redau demnitatea: educație civică care nu se termină la bacalaureat, infrastructură socială care dă glas comunităților, transparență și justiție socială care fac din idealul de libertate o realitate palpabilă.
Nu neapărat prin noi legi, uneori, prin simpla recunoaștere a valorii fiecărui om. Prin respect pentru tradiție, dar și prin deschidere spre inovare. Prin a decide nu ce e ușor, ci ce e corect.
Chemarea la unitate, nu uniformitate
Unitatea nu înseamnă obediență. Unitatea nu este tunelul întunecat al gândirii unice. Unitatea este un cor alcătuit din voci diverse, fiecare cu nuanța sa, dar aliniate spre același ecou al speranței, al respectului, al încrederii reciproce.
România are nevoie de această sinergie, între regiuni, dintre generații, între țară și diasporă, între orașe mari și sate. Aveți ocazia să fiți constructorul punților, nu printr-o retorică uniformizatoare, ci prin cultivarea respectului, recunoașterii, solidarității. Să arătați că România nu e „noi” versus „ei”, ci „noi” = toți cei care cred într-un bine comun.
Domnule Președinte, vă invit să călcați pe urmele celor care au crezut când alții se îndoiau. Să vedeți în glasurile tăcute ale satelor, în speranțele copiilor, în trudă, nu doar probleme, ci potențial. Să faceți din memoria Marii Uniri nu o relicvă de sărbătorit, ci un fundament de reconstruit.
Vă invit să reconstruim împreună credința în viitor, nu prin idealuri sterpe, ci prin fapte autentice, prin șanse realiste, prin vocea cetățeanului redată. Să transformăm sensibilitatea istorică într-o promisiune prezentă.
Căci Alba Iulia și, o dată cu ea, întreaga Românie, ne așteaptă. Nu doar pentru a semna declarații, ci pentru a trăi un destin comun.
Cu speranță și respect,
Cetățean al României
