Domnilor și doamnelor judecători,
Nu vă voi spune „onorabili”, fiindcă nu mai aveți onoare. Nu vă voi numi „gardieni ai Constituției”, pentru că ați călcat-o în picioare. Vă scriu cu disprețul sincer pe care orice român lucid ar trebui să-l simtă când vă privește.
Ați trădat România. Cu sânge rece, cu semnături grele și tăceri vinovate. Ați semnat nu doar decizii, ci sentințe împotriva democrației, împotriva poporului, împotriva viitorului acestei țări.
Sunteți complicii unei lovituri de stat mascate în paragrafe juridice. Ați folosit robele voastre ca scut pentru interesele murdare ale celor care v-au pus acolo. Ați uitat că nu sunteți zei, nici stăpâni ai poporului, ci slujbași plătiți din banii publici, responsabili în fața unei țări pe care o umiliți de fiecare dată când ridicați pixul și semnați în favoarea puterii corupte.
Ultimele voastre decizii sunt rușini istorice. Ați apărat hoția, ați blocat dreptatea, ați justificat nedreptatea cu zâmbetul pe buze. Ați pus genunchiul pe grumazul unui popor deja obosit de decenii de batjocură.
Voi, cei nouă – o mână de oameni care ați uitat ce înseamnă frica de Dumnezeu, de lege, de popor – ați îngenuncheat România mai tare decât o pot face mii de parlamentari corupți. Pentru că voi dați legitimitate abuzului. Îi dați un aer de legalitate crimei politice.
Nu există cuvânt care să repare ce ați făcut. Ați smuls ultima speranță că în țara asta mai există o redută de demnitate. Ați ucis încrederea. Ați transformat Curtea Constituțională într-o anexă a mafiei politice care conduce România cu dispreț și lăcomie.
Cine sunteți voi să întoarceți spatele poporului și să slujiți călăii lui? Cât valorează conștiința? Un mandat? O funcție? Un telefon de la partid?
Vă spun eu cine sunteți: trădători. Nu în sens figurat, ci în sens pur. Trădători de țară, de lege, de viitor. Și chiar dacă veți rămâne protejați de sistem, istoria vă va scufunda în rușine.
Iar noi, ăștia mici, din redacțiile înghesuite ale provinciilor, din apartamentele cu igrasie și din satele uitate de lume, nu vom uita. Nu vom tăcea. Și nu vom ierta.
Semnez această scrisoare cu furie, cu oboseală, dar și cu o ultimă scânteie de demnitate – aceea pe care voi ați pierdut-o cu mult timp în urmă.
Un jurnalist de provincie
Român, nu slugă. Om, nu complice.
Radu Ciobotea
