4-5 octombrie: Colocviile Romanului Românesc Contemporan la Alba Iulia

0

Având ca temă „Arta romanului”, cea de-a XVI-a ediție a Colocviilor Romanului Românesc Contemporan va aduce și în acest an la Alba Iulia, nume consacrate ale culturii scrise din România.

Evenimentul cultural se va desfășura în perioada 4-5 octombrie 2023 la Sala Senatului Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și va fi moderat de istoricul și criticul literar Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Colocviile Romanului Românesc Contemporan vor debuta miercuri, 4 octombrie 2023, la ora 17:00 cu cuvântul de deschidere al scriitorului Cornel Nistea, președintele filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România și va continua cu conferințele susținute de scriitorii Hanna Bota, Gabriel Chifu, Horia Gârbea, Gheorghe Glodeanu, Mircea Mihăieș, Olimpiu Nușfelean, Nicolae Oprea, Cristian Pătrășconiu, Ovidiu Pecican, Marta Petreu, Adrian Popescu, Vasile Popovici, Vasile Spiridon, Răzvan Voncu și Mihai Zamfir.

Cea de-a doua sesiune se va desfășura în data de 5 octombrie 2023, începând cu ora 10:00 și vor conferenția scriitorii Andrea Hedeș, Adrian Lesenciuc, Hanna Bota, Gabriel Chifu, Horia Gârbea, Gheorghe Glodeanu, Mircea Mihăieș, Olimpiu Nușfelean, Nicolae Oprea, Cristian Pătrășconiu, Ovidiu Pecican, Marta Petreu, Adrian Popescu, Vasile Popovici, Vasile Spiridon, Răzvan Voncu și Mihai Zamfir.

Colocviile Romanului Românesc Contemporan sunt organizate de Consiliul Județean Alba, Uniunea Scriitorilor din România și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Și în acest an, proiectul se bucură de sprijinul financiar al Ministerului Culturii iar principalul partener în proiect este Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

An de an, Colocviile Romanului Românesc Contemporan au fost pentru comunitatea locală o adevărată sărbătoare a cărții și a scriitorilor și au adus față în față trei piloni importanți ai culturii: scriitorul, cartea și cititorul.

„Suntem onorați ca timp de două zile să-i audiem la Alba Iulia pe câțiva dintre cei mai importanți romancieri și istorici și critici literari români contemporani și am fi bucuroși ca tema abordată să suscite interesul cât mai multor oameni și în special interesul tinerei generații” – a declarat Cornel Nistea, președintele Filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România.

Intrarea la eveniment este liberă iar cei ce nu vor putea participa în mod direct pot urmări lucrările colocviilor pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top