Naționala de handbal a României, a reușit vineri seară, o victorie la scor, 39 – 11(20 -3), în prima partidă disputată de tricolore, la Campionatul Mondial de handbal feminin din Spania.
Golurile naționalei României, au fost marcate de Dincă și Laslo (6 goluri), Rotaru (5 goluri) Ostase, Moise, Ilie, Dindiligan (câte 3 goluri), Bazaliu, Pintea, Subţirică-Iovănescu, Harabagiu (câte 2 goluri), respectiv Zamfirescu, Borş (câte o reușită).
Jucătoarele Iranului, debutante la un turneul final mondial, au atras privirile şi datorită echipamentului impus de legile musulmane, printr-o variantă” sportivă” a hijabului, cu capul şi gâtul acoperite complet şi doar faţa liberă.
România a înregistrat şi o pierdere în lot, după ce mezina echipei, Oana Borş (18 ani) s-a accidentat grav la genunchiul drept, chiar după primul gol al său, pe contraatac, la reprezentativa de senioare (min. 19, la scorul 13-2).
Handbalista tricoloră a părăsit sala pe targă, după intervenţia rapidă a echipei medicale a turneului.
Naționala României, va mai disputa 2 partide, la Campionatul Mondial de handbal, duminică, 5 decembrie, ora 19.00, cu naționala Kazahstanului, și în ultima partidă din Spania, tricolorele vor întâlni în derby – ul etapei, Norvegia, marți, 7 decembrie, cu începere de la ora 21.30.
La startul Campionatului Mondial de handbal din Spania, sun 32 de echipe naționale, iar primele trei clasate din grupele preliminare se vor califica în grupele principale, cu meciuri programate între 8-13 decembrie.
Primele două clasate în aceste grupe se vor califica în sferturile de finală, care vor avea loc în 14-15 decembrie, iar câştigătoarele vor evolua în semifinale, în 17 decembrie.
Finalele pentru medalii sunt programate în 19 decembrie.

