Un nimeni public care se opune ! Dar ce a făcut ?

3

Clement-Negrut11Mi-am bazat mereu cariera de politician pe principii sănătoase, iar ceea ce susţin aici poate fi probat de fapte, de acţiuni concrete. Fie că am fost subprefect, fie parlamentar, m-am implicat serios şi activ pentru binele celor pe care i-am reprezentat.  – spune Clement Negruț, mereu în declarațiile sale, indiferent de evenimentul la care face referire.

Nici nu s-a rânduit bine mâncarea de sărbători în pipota românului, că pe primele pagini ale ziarelor s-a trezit vorbind cel care abia a tăcut, se termină campania. Cu foalele pline și cu poftă de palavre și năravuri de neam prost, deputatul Negruț este împotrivă categoric. Cu aere de intelectualitate, spune aceleași lucruri ca și anul trecut, ca și acum doi ani, ca și acum trei, patru, cinci… Realitatea este alta, Negruț, este împotriva a ceia ce a auzit sau a citit  domnia sa prin presă.

Fără rușine dar cu dibăcie, povestește în gura mare cât de capabil este  el, cât de bun profesionist, ce om de treabă, are și stenograma unei discuții la nivel ministerial, pe un subiect  total  paralel  cu realitatea din Sebeș.

Deci domnule deputat Clement Negruț, plecați și preluați datoriile și mizeriile lăsate de Udrea în PMP și lăsați Sebeșul în pace… Se descurcă și fără implicarea domniei voastre …

Distribuie

3 comentarii

  1. Inainte de a scrie articole de genul acesta,invatati limba romana.Ex:al.al 2-lea ,prima fraza(pe paginile ziarelor nu te trezesti vorbind,,,se termina campania,,????) Ex :inteleg sa ai pofta de palavre,dar sa ai pofta de naravuri de neam prost ,cam suie exprimarea.Ex: ,,impotriva a ceia ce a auzit,,Unde ati facut scoala primara ca sa scrieti,,a ceia,,?Ex:penultimul aliniat este penibil prin topica sa.
    Mai cititi baieti,mai cititi!PS Nu sunt simpatizant al personajului(un semitraseist politic) dar acest atac de mahala m-a deranjat.

  2. Apropo de Kronospan! Cei de la Pronatura Alba primesc bani ca sa organizeze mitinguri, in Sebes sau oriunde in tara,Mircea Matei a cerut Kronospan sa-i inchirieze camioanele, pe bani buni si a incercat sa le vanda o casa la pret exorbitant, Caldare vrea sa distribuie produsele Kronospan prin firma lui iar noi protestam, ne lasam manipulatii…

Lasă un comentariu

Top