Un depozit de gunoi descoperit la Periferia orașului Baia de Arieș. Peștii din râul Arieş, puși în pericol

0

În vestita Țară a Moților, în Munții Apuseni, la granița județelor Alba și Cluj, sunt locuri de o frumusețe rară, cu potențial turistic uriaș. Baia de Arieș e un fost orășel minier, ridicat pe malurile râului Arieș.

La periferia urbei găsim un uriaș depozit clandestin de gunoi, iar urme recente dovedesc îngroparea deșeurilor aruncate până aproape de cursul apei.

Radu Stoica e activist de mediu, are o fundație care organizează periodic strângerea gunoiului de pe Valea Arieșului. A filmat acest loc în urmă cu câteva luni și deșeurile erau toate, la vedere. Situația s-a schimbat însă, după ce omul a făcut sesizări la primărie și în mediul online, doar că gunoaiele nu au fost adunate.

O suprafață cât două terenuri de fotbal, pe malul drept al Arieșului, a fost răscolită și nivelată, cu buldoexcavatorul.

Jurnaliștii PRO TV, care au fost cei care au descoperit depozitul ilegal de gunoi, au semnalat situația de rețele de socializare, iar comisarii Gărzii de Mediu s-au sesizat rapid, deși mai fuseseră și în trecut avertizați de către activistul de mediu despre dezastrul din natură. Șeful instituției pe județul Alba a condus echipa mobilizată pe teren.

Echipa de control a mers direct la primărie, unde edilul orașului Baia de Arieș a recunoscut că a solicitat oamenilor săi să ecologizeze zona și au făcut cum au știut. De față cu comisarii spune că el a cerut nivelarea terenului și implicit îngroparea deșeurilor, dar că n-a știut că este infracțiune, din 2022.

Jurnaliștii au revenit a doua zi la locul cu pricina, iar aceștia au găsit un angajat al primăriei, însoțit de un localnic. Aveau o greblă lângă ei și o sticlă cu benzină, incendiind focul de la suprafață, dar se jură că nu ei au dat foc, ci ar fi venit, la rândul lor, alertați de fum.

Sursa PRO TV

Distribuie

Lasă un comentariu

Top