Trei pui de cățel salvați de pompieri din calea apelor

1

Printre noi sunt și oameni cu sufletul mare. Acest lucru se poate spune și despre un pompier din Câmpeni, care participă în aceste zile la intervențiile care au loc în Apuseni.

Pompierul a reușit să salveze din calea urgiei, trei pui de cățel, care se ascundeau sub o remorcă.

Acesta nu a stat prea mult pe gânduri, a intrat în apele învolburate, și a reușit să salveze cele trei suflete nevinovate.

Cățelușii au fost adoptați de către subunitatea de pompieri.

” Nu lăsăm pe nimeni în urmă

Ieri, un pompier din Câmpeni a auzit sub o remorcă un scâncet. Toată zona era inundată, iar apele creșteau.

Cei 3 cățeluși erau singuri, pe o limbă de pământ.

Așa că i-a luat și pentru că erau ai nimănui, le-a dat un cămin: subunitatea de pompieri.

De acum, Norocel, Bobi și Alba vor crește printre salvatori.

Sunt 3 zile de când pompierii din Alba luptă cu urgia apelor. Peste 270 de persoane au fost evacuate iar 113 case au fost inundate.

Felicitări, dragi colegi! Știm că nu veți lăsa pe nimeni în urmă!”, a fost mesajul postat pe pagina de socializare, de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgență.

Foto: IGSU (Facebook)

Distribuie

Un comentariu

Lasă un comentariu

Top