Știi cum să te îmbraci pentru vremea rece fără să transpiri? Află 4 secrete care îți vor reda confortul termic!

0

Vremea rece vine cu necesitatea purtării multor haine groase, care să te protejeze de frig. Cu toate acestea, probabil, nu puține au fost momentele în care te-ai îmbrăcat suficient de gros pentru a te simți bine afară, dar în momentul în care a trebuit să intri într-un spațiu închis sau ai alergat 200 de metri după autobuz, transpirația și-a făcut apariția, iar disconfortul s-a păstrat întreaga zi.

Cu toate acestea, există câteva lucruri pe care le poți face și care îți vor reda senzația de confort, indiferent de mediu.

Iată 4 secrete pentru a-ți păstra confortul termic iarna!

Cu siguranță îți este cunoscut procesul de îmbrăcare în straturi. Mulți oameni adoptă acest stil pentru a putea elimina din piesele vestimentare pe măsură ce temperatura corpului sau a mediului ambiant crește. Totuși, aceasta nu este suficientă și, de multe ori, ai fie prea multe haine pe tine, fie prea multe de ținut în brațe și, în ambele cazuri, prea puțin confort.

Totuși, poți opta pentru o schimbare de perspectivă:

  •  Renunță la stratul de bază

Fie că este o bluză de corp, un body sau un maieu, renunță la acest accesoriu ce poate aduce un plus de căldură, dar care va fi dificil de îndepărtat la nevoie.

  • Înlocuiește puloverul gros cu o eșarfă  

Pe aceasta o poți completa foarte simplu cu o jachetă: fiind mai puțin voluminoasă și ușor de îndepărtat, eșarfa sau fularul va face treabă la fel de bună ca un pulover gros, pe gât. În plus, o poți depozita, la nevoie, în geantă. 

Nu uita, însă, de jachetă, pentru că simpla eșarfă nu va putea să îți țină de cald pe cont propriu. Online poți comanda jachete pentru femei în diferite culori și texturi, astfel încât să se potrivească cu orice ținută ai alege!

  • Alege țesăturile potrivite

Chiar dacă nu ai obiceiul de a te uita pe etichetă, pentru piesele de iarnă este bine să verifici înainte compoziția materialelor din care sunt fabricate. Un conținut crescut de bumbac va lasă pielea să respire și va sprijini transferul termic. Vei transpira mai puțin și vei avea mai mult confort. Lâna merinos și mătasea sunt, de asemenea, țesături ce nu supraîncălzesc corpul.

  • Ai grjiă de urechi și degetele de la picioare

Dacă suferi în mod constant de frig, ei bine, vei fi fericit să afli ca exista mai multe metode prin care te poți încălzi, hainele fiind doar una dintre ele. Senzația de frig vine, în principal, de la două zone ale corpului care, de obicei, nu sunt încălzite corespunzător: picioarele și urechile. Poți alege și cel mai gros palton pe care îl ai, dacă în picioare ai o pereche de încălțăminte din piele simplă, fără protecție termică, cu siguranță îți va fi la fel de frig. 

Folosește șosete groase de bumbac sau lână alături de încălțăminte impermeabilă pentru a încălzi corespunzător picioarele. Poți opta și pentru un dres gros, dacă vei purta cizme. Pentru urechi, poartă o căciulă de lână sau bumbac gros, împletit, care să le acopere foarte bine. La fel de utile sunt și bentițele groase care le vor acoperi, alături de frunte, protejând, astfel, cele mai expuse zone ale capului.

În concluzie, dacă gâtul, urechile și picioarele tale sunt încălzite, tot corpul se va simți minunat. Mută atenția spre extremități și încălzește bine aceste zone. În acest fel, confortul tău termic va crește și vei transpira mai puțin!

Sursa foto: Shutterstock.com

Distribuie

Lasă un comentariu

Top