Licitații trucate și bani publici risipiți în sănătate. Cine profită și cine plătește în sistemul românesc.
Într-un spital din România, iarna nu se simte doar afară. Se simte în saloane, în sălile de r, în birourile unde personalul medical lucrează cu mâinile înghețate.Lipsesc medicamente, aparatura e veche sau nefuncțională, iar pacienții sunt puși pe liste de așteptare interminabile. Oficial, „nu sunt bani”.
Neoficial, banii sunt acolo. Doar că nu ajung unde trebuie.Sistemul de sănătate românesc nu este haotic. Este organizat. Prost, inechitabil și profund nedrept, dar organizat. Un sistem paralel de decizie funcționează nestingherit de ani de zile, dincolo de lege, transparență și interesul public.
Cine decide, de fapt
Deciziile majore din sănătate nu se iau în interesul pacientului, ci într-un cerc restrâns de oameni: manageri de spitale „rotativi”, politicieni cu influență locală și centrală, funcționari care semnează fără să întrebe și firme care apar constant în aceleași licitații, indiferent de județ.
Aceleași nume. Aceleași societăți comerciale. Aceleași contracte. Doar spitalele se schimbă. Licitațiile sunt „corecte” doar pe hârtie. În realitate, caietele de sarcini sunt scrise astfel încât să se potrivească perfect unui singur ofertant. Termene scurte, cerințe absurde, specificații tehnice „croite” la milimetru. Competiția este simulată, iar rezultatul este cunoscut dinainte.
Cine câștigă
Câștigă firmele „abonate” la banul public. Câștigă intermediarii. Câștigă rețelele de influență care transformă achizițiile din sănătate într-o afacere extrem de profitabilă.Un pat cumpărat la preț dublu. Un aparat medical al care stă nefolosit într-un depozit. Consumabile la suprapreț. Contracte de mentenanță pentru echipamente care nu funcționează. Toate plătite din bani publici, fără rușine și fără consecințe.
Cine plătește
Plătesc pacienții. Cu sănătatea. Uneori, cu viața.Plătește personalul medical, forțat să lucreze în condiții improprii, lipsit de resurse, dar încărcat de responsabilități. Asistente, medici, infirmieri care încearcă să țină sistemul în picioare, în timp ce alții îl golesc de bani.Plătește societatea, care acceptă ani la rând explicația comodă: „așa e sistemul”. Nu. Așa e captura statului.
Tăcerea instituțională
Controalele există, dar sunt anunțate. Rapoartele se fac, dar se pierd. Sesizările ajung, dar se blochează. Rareori, câte un „acar Păun” plătește. Niciodată rețeaua.Avertizorii de integritate sunt marginalizați, amenințați sau mutați disciplinar. Mesajul e clar: cine vorbește, plătește.
Sănătatea nu este un eșec administrativ. Este o captură sistemică. Un stat paralel care funcționează în interiorul instituțiilor publice, protejat de tăcere, frică și complicitate.Schimbarea nu va veni din comunicate sterile și promisiuni electorale. Va veni doar atunci când mecanismul va fi expus, iar cei care îl alimentează vor fi scoși la lumină.
Apel către cititori – Dacă lucrezi în sistemul de sănătate și ai informații despre licitații cu dedicație, achiziții suspecte, presiuni sau abuzuri, scrie-ne . Anonimat garantat.
Articol preluat de pe platforma Civis News, in baza unei colaborări redacționale cu Opinia Transilvană.
