Un șofer în vârstă de 45 de ani din Hunedoara, a fost depistat în trafic duminică dimineața, de polițiștii din municipiu, în timp ce se afla la volanul unui autoturism sub influența drogurilor.
La data de 15 ianuarie 2023, în jurul orei 02,30, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit, pentru control, pe B-dul Încoronării din municipiul Alba Iulia, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, din municipiul Hunedoara, județul Hunedoara.
În urma testării acestuia cu aparatul drogtest, a rezultat că era sub influența drogurilor, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței, în organism, a substanțelor cu efect psihoactiv.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor interzise.