Situaţia de la organizaţia PSD Baia de Arieş se repetă şi la organizaţia PSD Valea Lugă .Consilierii Bocea Lucian şi Velicea Vasile vor fi excluşi din partid

10

În şedinţa de constituire a Consiliului Local Valea Lungă pentru alegerea viceprimarului, consilierii locali PSD, Bocea Lucian şi Velicea Vasile au votat pentru interes personal, fără să respecte disciplina democratică şi hotărârile partidului, cu încălcarea mai multor prevederi din Statutul PSD.

psd-alba

Cei doi consilieri PSD au  negociat cu PNL formarea unei majorităţi în Coniliul Local Valea Lungă,încâlcând astfel hotărârea luată de conducerea partidului prin care s-a stabilit că PSD susţine candidaţii ALDE şi UNPR pentru formarea de majorităţi în consiile locale şi nu se vor realiza majorităţi în consiliile locale prin negocieri între PSD şi PNL.

“Comitetul Executiv Judeţean al PSD Alba va lua act de această situaţie, similară  cu cea de la organizaţia PSD Baia de Arieş şi va decide că dl.Bocea Lucian, preşedinte PSD Valea Lungă şi dl.Velicea Vasile îşi vor pierde calitatea de membri ai Partidului Social Democrat şi implicit,retragerea sprijinului politic din funcţia de viceprimar şi de consilier local în Consiliul Local Valea Lungă.Conducerea organizaţiei PSD Valea Lungă va fi preluată de un preşedinte interimar până la organizarea unei conferinţe extraordinare” a declarat deputatul Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba.

       

Distribuie

10 comentarii

  1. va multumim domnule Dirzu ca neati scapat de o persoana ca Bocea lucian care in campanie a promis ca-l face praf pe actualul primar dar in realitate ia facut campanie . interesele personale ale lui Bocea au fost mai presus de ori ce. a dezamagit pe toti care au votat PSD cu asemenea om nu aveti ni ci o sansa la alegerile generale

  2. domnule Dirzu , nu va apreciez, dar vreau ca cei doi sa dispara, sa piarda functia de vice, iar mustaciosul de velicea vasil , dealtel monument de prostie , sa isi piarda si mandatele de consilieri si aveti grija si de SATANA, Dane Deac, poate sa face acest lucru Florea, ce credeti?

  3. ma bucur ca ati realizat domnule darzu si acum in al 12-lea ceas ca in valea lunga conducerea psd ne-a facut de rusine si acum dar si cu 4 ani in urma, deoarece acum 4 ani tot asa am pierdut pe mana d-nei dana deac care ne-a dus cu zaharelul, acum acelasi zaharel dar cand te gandesti ca acum 4 ani au fost 650 de persoane care au sprijinit psd acum nici 200 nu au mai fost si daca ramane tot dana sa conduca psd garantat ca la urmatoarele alegeri psd nu mai are sustinatori si alegatori pt ca pe raza comunei valea lunga psd e pe cale de disparitie din cauza actualei conduceri.

  4. Avram Iancu în

    Acum din nou nu e bine, avem viceprimar PSD la Valea Lunga si nu liberar si asta il deranjeaza pe Dirzu.Mai Dirzule ce merite ai tu de te comporti ca un dictator. Vrei sa dezbini comunitatile ca sa poti conduce impreuna cu penali adusi in partid. Nenorocitule

  5. foarte adevarat psd si pnl au facut alianta inainte de votari penelisti sunt vechi pedelisti mai rai ca pe timpul comunismului

  6. MARGARETA în

    DLE DIRZU NU STIU CE NU VA CONVINE ? SAU POATE FAPTUL CA A AJUNS VICEPRIMAR UN MEMBRU PSD ? ACEST LUCRU NU VA CONVINE ? PAI CE ATI FI VRUT CA CEI DOI CONSILIERI AI PSD SA NU VOTEZE CU REPREZENTANTUL PSD SI SA-L VOTEZE PE REPREZENTANTUL ALTEI FORMATIUNI POLITICE ? EI LASATI CA ASTA ESTE CHIAR CULMEA PROSTIEI SI DACA TOT VRETI DICTATURA INTR-O COMUNITATE UITE SA STITI CA ASTA VINE CHIAR DIN PARTEA DVS CU ASEMENEA MASURI CHIAR CA NE-ATI DEZAMAGIT PE VECHII MEMBRII SI MILITANTI PSD.PE CURIND…. VA ASTEPTAM LA PARLAMENTARE SA VEDEM CUM VA VE-TI MOTIVA IN FATA VECHILOR MEMBRII PSD.COMENTARIILE DE MAI SUS SUNT FACUTE EXACT DE ASPIRANTII LA FOTOLIUL DE VICEPRIMAR. ESTE CHIAR CULMEA SA FI PROPUS PENTRU FUNCTIA DE VICEPRIMAR SI TU SA FII OBLIGAT SA VOTEZI PE CONTRACANDIDATUL TAU…. ASTA NUMAI LA NOI LA ROMANI SE MAI POATE INTIMPLA.

  7. margareta cum sa obti postul de vice cu 180 de voturi si cei care au luat 650 sa nu ia nimic ai fost si tu cumva la plocoanele oferite de pusca? daca seful tau i ti traseaza niste sarcini de serviciu si tu faci altceva m ai ai servici .ma refer la alianta ALDE PSD iei se duc impreuna la generale nu cu pusca la petreceri la cabana

Lasă un comentariu

Top