Serbarea Narciselor 2025, la Negrileasa: Tradiție, muzică și bucurie în inima Munților Apuseni

0

În zilele de 24 și 25 mai 2025, comuna Bucium din județul Alba va găzdui una dintre cele mai așteptate manifestări culturale din Apuseni: Serbarea Narciselor, eveniment desfășurat în poiana de la Negrileasa, în mijlocul unui spectaculos covor de flori sălbatice.

Organizată de Primăria și Consiliul Local Bucium, sărbătoarea aduce în prim-plan frumusețea portului popular, cântecului și dansului tradițional românesc. Pe scena naturală din mijlocul poienii vor urca artiști cunoscuți precum Deți Iuga, Maria Coman, Otilia Haragoș Seghedi, Loredana Călin, Ancuța Matei Olar, Denisa Macavei, dar și îndrăgitul Alin Joldeș, alături de Ramona Oniciu.

Publicul se va putea bucura și de evoluția unor ansambluri de prestigiu, cum sunt:
• Ansamblul Folcloric Aurarii – Bucium (coordonat de Alexandra Vereș)
• Grupul de tulnicărese Apuseni
• Ansamblul Țarina Cupru Min – Abrud

Evenimentul va fi prezentat de Alexandra Vereș și va fi filmat și difuzat de postul de televiziune Orizont TV – România sufletului tău.

Pe lângă muzică și dans, ediția din acest an include și tradiționalul Concurs Gastronomic, unde gospodinele zonei își vor disputa premiile prin preparate specifice locului.

„Serbarea Narciselor” de la Negrileasa rămâne un simbol al păstrării și promovării tradițiilor din Țara Moților, fiind un prilej de întâlnire între natură, oameni și folclor autentic.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top