Sebeș: 9 – 10 iulie – A 41 – a ediție a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”. Monica Anghel, Marcel Pavel, Ioan Bocșa, Nicu Alifantis, printre invitați. Programul festivalului

0

În weekend, se va desfășura în municipiul Sebeș și localitatea Lancrăm, cea de – a 41 a, ediție a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”.

Conferinţele ştiinţifice şi lansările de carte ocupă o parte importantă din program, iar pentru a-l aduce pe Lucian Blaga mai aproape de sufletul publicului larg, organizatorii i-au lansat directorului artistic, actorul Florin Coşuleţ, provocarea de a regiza un spectacol în care să se împletească muzica şi poezia.

Aşadar, vineri, 9 iulie 2021, începând cu ora 20.00, sunteţi invitaţi în Parcul Tineretului din Sebeş, la spectacolul artistic „Glas în paradis”, alături de Monica Anghel şi Marcel Pavel, acompaniaţi de formaţia Ionel şi Andrei Tudor Bând. În deschidere, vor recita studenţii Departamentului de Artă Teatrală de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Regia spectacolului este asigurată de Florin Coşuleţ, iar scenograful care va crea atmosfera blagiană este Alin Gavrilă.

Sâmbătă, 10 iulie 2021, începând cu ora 20.00, scena festivalului îi va aparţine maestrului Ioan Bocşa, alături de Ansamblul de muzică tradiţională românească „Icoane”, pentru a prezenta spectacolul „Suflet românesc, atunci şi acum. Despre muzica poeziei şi poezia muzicii”, spectacolul fiind urmat de un poem cinematografic dedicat creaţiei blagiene.

Avem speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre şi vă rugăm să parcurgeţi, în cele ce urmează, programul complet al festivalului:

PROGRAMUL FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL „LUCIAN BLAGA” ediţia a XLI-a, 2021

Organizatori:

Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş

Consiliul Judeţean Alba

Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba

Sebeş şi Lancrăm, 9-10 iulie 2021

VINERI, 9 iulie 2021
Casa Memorială „Lucian Blaga” Lancrăm

Ora 10.00: Deschiderea oficială a festivalului. Premii onorifice. Alocuţiuni.

„Linişte” – Momente artistice în regia lui Florin Coşuleţ. Distribuţia: studenţi ai Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.

Ora 11.30: Sesiunea de comunicări ştiinţifice „Lucian Blaga – cunoaştere, creaţie, universalitate”. Moderator: prof. Univ. Dr. Eugeniu Nistor.

Cărţi şi reviste în festival; moderează poetul Ion Mărgineanu.

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş

Ora 17.00: Conferinţa „Transilvaniei cu dragoste. Note despre unitate şi unire în epoca modernă”. Invitat: acad. Ioan Bolovan.

Prezentare de carte: „Ispititoarea Transilvanie. Multiperspectivitate şi adevăr în istoria unei provincii”, Ioan Bolovan şi Sorina Paula Bolovan, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017.

Prezentare de carte: „Lucian Blaga – Poemele luminii. Antologie” (ediţie bilingvă româno-italiană, Editura Şcoala Ardeleană). Traducători: Ştefan Damian şi Bruno Rombi.

Parcul Tineretului. Scenă în aer liber.

Ora 20.00: Spectacolul artistic „Glas în paradis”. Invitaţi: Monica Anghel şi Marcel Pavel. Acompaniază formaţia Ionel şi Andrei Tudor Bând. Regia: Florin Coşuleţ. Scenografia: Alin Gavrilă.

În deschidere: „Vreau să joc!”. Distribuţia: studenţi ai Departamentului de Artă Teatrală, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

SÂMBĂTĂ, 10 iulie 2021

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş

Ora 09.00: Sesiunea de comunicări ştiinţifice „Lucian Blaga – cunoaştere, creaţie, universalitate”. Moderator: prof. Univ. Dr. Ilie Moise.

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş

Ora 11.00: Conferinţa „Puterea gândului”.

Invitat: prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan.

Prezentare de carte: „Creierul şi mintea universului”, Dumitru Constantin Dulcan, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019.

Momente muzicale: Ileana Rotaru, harpă.

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş

Ora 17.00: Festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului naţional de creaţie literară şi artă plastică „Laudă seminţelor, celor de faţă şi-n veci tuturor!”, Sebeş – Lancrăm, ediţia 2021.

Parcul Tineretului. Scenă în aer liber.

Ora 20.00: Spectacolul „Suflet românesc, atunci şi acum. Despre muzica poeziei şi poezia muzicii”. Maestrul Ioan Bocşa şi Ansamblul de muzică tradiţională românească „Icoane”.

DUMINICĂ, 11 IULIE 2021

Casa Memorială „Lucian Blaga”, Lancrăm

Ora 12.00: „Tineri poeţi acasă la Blaga”. Recital poetic. Invitat: Cornel Nistea. Moderator: Marcel Visa.

Albă Iulia, 8-10 iulie 2021

JOI, 8 IULIE 2021

Ora 19.00: Grădina Bibliotecii Judeţene, Lucian Blaga” Alba

„Între ieri şi mâine” – Nicu Alifantis, lansare de carte.

SÂMBĂTĂ, 10 IULIE 2021

Ora 10.00: Grădina Bibliotecii Judeţene, Lucian Blaga” Alba

„Cafeaua cu carte” – lansări/prezentări/expoziţie de carte

Important: Festivalul „Lucian Blaga” se desfăşoară cu respectarea măsurilor legislative privitoare la limitarea îmbolnăvirilor cu virusul Covid-19.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top