Săptămâna Patimilor: Vinerea Mare. Doliu În lumea creștină. Este ziua în care Isus Hristos este răstignit pe cruce, pe Dealul Golgotei

0

Vinerea Mare este ultima zi de vineri dinaintea Paştelui, şi astfel ultima vineri din Postul Mare. Este numită şi Vinerea Paştelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă. Se numeşte Vinerea Paştilor, pentru că este ultima vineri dinaintea Paştelui, Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos, Vinerea Seacă, pentru că mulţi romani au obiceiul de a posti post negru.

Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creştină numite „Triduum Sacrum” din care face parte Joia Mare, Vinerea Mare şi Sâmbăta Mare. După credinţa creştină, în această zi a fost răstignit şi a murit pe cruce Iisus Hristos, pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoşesc. Unii creştini ţin în această zi un post sever, numit şi post negru.

Vinerea Mare. Semnificaţii şi tradiţii

În Vinerea Mare se face pomenire la Patimile lui Hristos. Vinerea Mare nu este bine să mănânci urzici şi nu e bine să fie folosit oţetul, pentru că pe cruce Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele Mântuitorului au fost udate cu oţet.

În Vinerea Mare nu se săvârşeşte niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Din străbuni se ştie că prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

În Vinerea Mare, seara, se cântă Prohodul şi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf, care simbolizează trupul Mântuitorului. După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălţare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt

La terminarea slujbei se seara din Vinerea Mare, femeile obişnuiesc să meargă la morminte, unde aprind lumânări şi-şi jelesc morţii. La sfârşitul slujbei, preotul împarte uneori florile aduse, care erau considerate a fi bune de leac. În trecut, lumea pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum, ca să afle şi morţii de venirea zilelor mari. Aceştia ocoleau casa de trei ori şi, atunci când intrau, se închinau, făceau câte o cruce cu lumânarea aprinsă în cei patru pereţi sau doar la grindă de la intrare şi păstrau lumânarea pentru vremuri negre.

Unii obişnuiesc să afume casa cu tămâie în Vinerea Mare, înconjurând-o de trei ori, în zorii acestei zile, pentru că gângăniile şi dihaniile să nu se apropie de casă şi de pomi.

Ce să faci în Vinerea Mare ca să fii sănătos

Se spune că persoanele crae trec de trei ori pe sub Sfântul Aer nu vor mai avea dureri de spate, de cap, sau de şale, în cursul anului, iar dacă îşi şterg ochii cu marginea epitafului nu vor suferi de dureri de ochi.

Unii consideră că, dacă se scufundă în apă rece de trei ori în această zi, vor fi sănătoşi tot anul.

În unele zone din Moldova se spune că cine merge azi la frizer va fi sănătos tot anul. În alte zone, însă, se evita mersul la frizer în Vinerea Mare, pentru că, potrivit, superstiţiilor, poate muri cineva.

Ce să nu faci în Vinerea Mare

În Vinerea Mare trebuie să se evite lucrările agricole, în special mersul pe câmp, semănatul sau alte activităţi asemănătoare.

Această zi mai poartă şi numele de Vinerea Seacă şi asta pentru că tot ceea ce se seamănă nu rodeşte.

În acesta zi nu se sacrifica păsări sau animale.

În Vinerea Mare este interzis spălatul. De asemenea, în această zi nu se coase şi nu se face curăţenie.

Vinerea Mare. Denia Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgica, adică nu se săvârşeşte nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principală din această zi este scoaterea Sfântului Epitaf din altar şi aşezarea lui pe o masă în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfântului Epitaf retrăim coborârea de pe Cruce a lui Hristos şi pregătirea Trupului Său pentru înmormântare.

Seara se cântă Prohodul şi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care îl poartă preoţii ajutaţi de credincioşi simbolizează trupul Mântuitorului. După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne până la Înălţare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormânt.

Surse: crestinortodox.ro

Distribuie

Lasă un comentariu

Top