Rămas sărac lipit, fostul patron al Caritas a fost dat afară din casă în plină iarnă. Nu și-a mai plătit utilitățile de ani de zile

0

Acum 25 de ani, Ioan Stoica, patronul de la Caritas, putea fi cel mai bogat român, și asta dacă avea mintea altor infractori care au dat tunuri de zeci și de sute de milioane de euro. Nu a fost să fie așa, și asta pentru că Ioan Stoica a ajuns să fie evacuat din garsoniera în care locuia cu chirie, din Brașov. El nu a și-a mai plătit utilitățile de câțiva ani, astfel încât proprietarul a cerut evacuarea.

Zilele trecute, Ioan Stoica a fost dat afară din locuință, cu ajutorul Poliei Brașov, în plină iarnă, el dormind acum sub cerul liber, pe unde apucă, prin Brașov. Ajuns, la 76 de ani, Ioan Stoica s-a retras după falimentul Caritas de la Cluj, la Brașov.

Ce a fost Caritas?

Jocul piramidal Caritas a fost în vogă în perioada 1992-1994. Compania Caritas a fost înfiinţată de contabilul braşovean Ioan Stoica în aprilie 1992, ca SRL (societate cu răspundere limitată), având un capital de numai 100.000 de lei vechi (500 de dolari). La doar două luni de la înfiinţare, Caritas se mută la Cluj-Napoca. Iniţial, valoarea depozitelor era una mică (2.000-10.000 de lei), dar mai târziu valoarea depozitului iniţial minim a urcat la 20.000 de lei, în timp ce valoarea maximă era de 160.000 de lei. Sute de mii de români au investit în Caritas peste 4 miliarde de dolari. La prăbuşirea jocului piramidal 300.000 de oameni şi-au pierdut toţi bani.

Imediat după prăbuşirea Caritas, Ioan Stoica s-a evaporat şi nimeni nu a mai dat de el. S-a zvonit chiar că a fugit din ţară pentru a scăpa de furia oamenilor care rămăseseră fără economiile de-o viaţă. Ioan Stoica a fost arestat abia în vara lui 1994, pe 25 august, când devenise evident că nimeni nu-şi va mai recupera banii. A fost ridicat de la Cluj şi dus la Bucureşti cu avionul, fără cătuşe la mâini, laolaltă cu ceilalţi pasageri ai unei curse de linie. Ioan Stoica a fost condamnat, în 1995, la şapte ani de închisoare, pedeapsă care i-a fost redusă ulterior, fiind eliberat la 14 iunie 1996. ( sursa Foaia Transilvana)

Distribuie

Lasă un comentariu

Top