Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia se mândrește cu o piesă cu o vechime de 7000 de ani, aparținând culturii Vinča, descoperită în anul 2014, în punctul Tărtăria – Gura Luncii, din cadrul sitului arheologic de la Tărtăria, județul Alba.
Potrivit specialiștilor muzeului, artefactul este strâns legat de practicile religioase (cultul fertilității și a fecundității care era cel mai întâlnit în lumea neolitică), care se practicau și aveau loc în arealul geografic al zonei.
Piesa înfățișează un cuplu (femeie – bărbat), personajul masculin fiind mai pronunțat decât cel feminin.
Artefactul reprezentând o pereche sacră, aparținând culturii Vinča a fost descoperit în cursul anului 2014 la Tărtăria-Gura Luncii. Piesa prezintă o simbioză între un personaj masculin (reprezentat în stânga) și unul feminin (reprezentat în dreapta). Dimorfismul sexual pare evident, dat de diferența de mărime a personajului masculin realizat, probabil, intenționat.
Dimensiunile sunt: H=8,7 cm, lățimea 5,8 cm, iar grosimea 3,6 cm.
Partea inferioară este ruptă din vechime, la fel și brațul stâng. Artefactul este realizat dintr-un lut fin, cărămiziu-gălbui, foarte bine ars.
Cele două personaje prezintă fiecare câte o mască de formă ovală, ce amintește doar de canoanele măștilor triunghiulare din etapa timpurie a culturii Vinča. Sesizăm forma ușor triunghiulară cu baza în sus și colțurile rotunjite la personajul masculin, în timp ce la personajul feminin masca are o formă ușor ovală. Pe ambele măști ochii sunt redați simplu, prin incizii adânci și orizontale ce pornesc de la baza nasului, reprezentat printr-o proeminență trasă din pastă, de formă conică. Creștetul este drept și extrem de îngust. Brațul drept este scurt, dispus orizontal. Pe piept sunt reprezentați sânii, tot ca niște proeminențe conice ce accentuează elementul feminității.
Piesa confirmă cultul perechii sacre – o zeitate feminină și una masculină – care emană din cel al fertilității și fecundității, cult generalizat în epoca neo-eneolitică. Extrapolând la spațiul neolitic românesc și sud-est european reprezentarea își găsește analogii mai mult sau mai puțin similare. Ne oprim la două exemple care provin tot din mediul cultural vincian:
O piesă identică este figurina bicefală de la Rast (Jud. Dolj), descoperită în 1943 de Vladimir Dumitrescu. Piesa prezintă aceleași elemente de dimorfism – personajul din stânga este redat mai mare. În schimb brațele prezintă perforații și sunt ușor arcuite. Pieptul este ornamentat cu benzi liniare dispuse în meandru și sânii sunt redați prin două proeminențe ușoare.
O altă piesă de plastică antropomorfă, tot cu reprezentarea a două personaje, o găsim în mediul vincian, e adevărat, dintr-o etapă mai târzie, din situl de la Gomolova (Serbia). Piesa are aceleaşi canoane ca cea de la Rast – în ceea ce privește modelarea și individualizarea capului și a gâtului – spre deosebire de piesa de la Tărtăria unde gâtul personajelor nu este individualizat. Și aceasta prezintă ornamente meandrice incizate și brațele perforate. Ceea ce se observă imediat este, însă, lipsa sânilor, elementul feminității, precum și proporția egală a redării celor două personaje.
Privind în ansamblu, analogiile etnografice au dat specialiștilor certitudinea că plastica antropomorfă reflectă, dacă nu o religie neolitică, cel puțin idei religioase existente în epocă. Fertilitatea și fecunditatea sunt elementele în jurul cărora gravitează ideile religioase neolitice. Zeitatea supremă este Marea Zeiță. Fecunditatea și fertilitatea Zeiței se realizează însă printr-o hierogamie cu un acolit masculin.
Piesa de la Tărtăria este tocmai produsul unor astfel de idei religioase neolitice. Statueta antropomorfă de la Tărtăria nu este unică în mediul vincian, dar astfel de piese sunt foarte rare, ceea ce reflectă atât circulația cât și omogenitatea ideilor și credințelor religioase ale purtătorilor culturii Vinča, integrând arealul intracarpatic în marele complex neolitic ce acoperă sud-estul Europei.
