Peste 200 amenzi contravenționale, 12 permise de conducere reținute, în urma unor acțiuni în trafic organizate de polițiștii din Alba

0

Polițiștii rutieri din Alba, au aplicat 224 de amenzi contravenționale și au reținut 12 permise de conducere, în cadrul unei ample acțiuni care a vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Șase șoferi au fost depistați la volan de către polițiștii rutieri, aflându-se sub influența drogurilor.

Peste 200 de conducători auto au fost sancționați, în ultimele 24 de ore, pentru încălcări ale normelor legale privind circulația pe drumurile publice. Seara trecută, în cadrul unei acțiuni care a vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a drogurilor au fost depistați 8 conducători auto care au urcat la volan după ce au consumat alcool sau droguri.

În seara zilei de 19 noiembrie 2022, Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat, pe raza întregului județ, o amplă acțiune care a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere și depistarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța traficului rutier și conduc autovehicule fiind sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.

Polițiștii de la rutieră, sprijiniți de cei de ordine publică au acționat în filtre rutiere și au depistat 8 persoane care conduceau autoturisme sub influența alcoolului sau a drogurilor.

În ultimele 24 de ore, polițiștii au constatat 224 de abateri de natură contravențională, au reținute 12 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top