Pericol de sezon ! Odată cu încălzirea vremii, apar și căpușele, care sunt extrem de periculoase.

0

Odată cu încălzirea vremii, apar și căpușele, care sunt extrem de periculoase. Acestea pot avea diverse bacterii, paraziți și virusuri care pot provoca boli extrem de grave. Medicii trag un semnal de alarmă și spun că mai multe persoane au ajuns la urgențe din cauza mușcăturilor de căpușă. 

Din păcate numărul cazurilor este în creștere, iar medicii ne sfătuiesc să avem grijă pe unde ne plimbăm. Căpuşele sunt foarte mici şi de obicei muşcătura lor nu este dureroasă, iar acestea pot trece uşor neobservate pe corp.

„In cadrul masurilor de prevenire a expunerii la capuse, recomandam populatiei sa evite zonele cu iarba si arbusti, parduri, in care expunerea la capuse este foarte mare. In situatia in care exista acest risc de expunere se recomanda purtarea unor haine deschise la culoare pentru a face vizibile insectele”, spun expertii.

Mușcătura de căpușă poate fi foarte periculoasă, în condițiile în care acestea pot provoca boli grave precum encefalita, boala Lyme sau febra hemoragică. În plus, medicii spun că trebuie să verificăm cu atenție și animalele de companie.



„Se recomanda verificarea si protejarea si a animalelor de companie cu produse recomandate de medicul veterinar”, a mai spus expertul.

Doctorii mai recomandă ca persoanele care au fost mușcate de căpușă să se adreseze medicului în 24 de ore pentru a benefica de tratamentul profilactic. 

Distribuie

Lasă un comentariu

Top