Percheziții în Capitală și Municipiul Albă Iulia, la o grupare specializată în evaziune fiscală

0

Joi, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, efectuează două percheziții, în municipiul București și municipiul Alba Iulia, la persoane bănuite de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2014, reprezentantul unei societăți comerciale, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat (TVA și impozit pe profit) ar fi înregistrat, în evidența contabilă a societății, 7 facturi de achiziție, de peste 14,5 milioane de lei și TVA aferent de peste 3 milioane de lei, care nu ar avea, la bază, un conținut economic real.

La percheziții, polițiștii din Alba sunt sprijiniți de polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top