Percheziții efectuate de BCCO Alba, în județele Sibiu, Galați și Arad, la o grupare specializată în trafic de imigranți. Peste 100 de transfugi din Asia, traficați de membrii grupării

0

Polițiștii din cadrul BCCO Alba alături de procurorii DIICOT Sibiu, au efectuat miercuri, 4 percheziții, în județele Sibiu, Galați și Arad, la o grupare specializată în trafic de imigranți.

Peste 100 de persoane provenite din Asia, dornice să ajungă în Germania, au fost traficate de membrii grupării, în schimbul unor sume cuprinse între 2000 – 4000 euro.

La finalul perchezițiilor, 6 persoane au fost conduse la audieri.

Miercuri, 24 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Sibiu, efectuează 4 percheziții domiciliare, în județele Sibiu, Galați și Arad, la persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare infracțională organizată, specializată în trafic de migranți.

Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2021, membrii grupării, cu sprijinul unor călăuze din Grecia, ar fi intrat în contact cu imigranți, proveniți din Asia, dornici să ajungă în Germania.

În schimbul unor sume de bani, cuprinse între 2.000 și 4.000 de euro, care ar fi fost plătite prin diverși intermediari, imigranții ar fi fost conduși în apropierea unor stații de carburanți sau parcări, de pe autostradă și îmbarcați în tiruri, cu destinația Germania, uneori fără știrea conducătorilor auto.

Din datele existente până în prezent, peste 100 de persoane ar fi fost traficate, în acest fel, 50 dintre acestea fiind depistate în urma controalelor efectuate de poliția de frontieră.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Sibiu vor fi conduse, pentru audieri, 6 persoane.

Suportul de specialitate este asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Inspectoratului General pentru Imigrări, precum și al inspectoratelor de jandarmi județene Sibiu și Bihor.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top