Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a deschis două dosare penale după protestele împotriva restricțiilor

0

Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă, că au fost deschise două dosare penale, pentru comiterea infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Cele două dosare penale, au fost deschise de către procurori, în urma protestelor împotriva restricțiilor impuse de Guvern, pentru prevenirea pandemiei de coronavirus de la nivelul României.

1. În data de 30.03.2021, în intervalul orar 18:00-23:00, cu ocazia unui protest organizat pe raza mun. Alba Iulia împotriva noilor măsuri impuse în domeniul prevenirii răspândirii virusului SARS Cov 2, persoanele prezente nu au respectat prevederile legale referitoare la portul măștii de protecție și a distanțării fizice.

Totodată, a fost identificată o persoană de sex masculin care a promovat acțiunea în mediul online, solicitând prezența cetățenilor la protestul neautorizat, precum și nepurtarea măștii de protecție.

2. În noaptea de 29/30.03.2021, un grup de persoane s-au strâns pe raza municipiul Alba Iulia, unde au protestat față de noile măsuri impuse în domeniul prevenirii răspândirii virusului SARS Cov 2, fără a respecta prevederile legale referitoare la portul măștii de protecție și a distanțării fizice.

Totodată, au fost identificate trei persoane de sex masculin care au promovat acțiunea în mediul online, solicitând prezența cetățenilor la protest și nepurtarea măștii de protecție.

Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top