Polițiștii din Câmpeni, au emis un ordin de protecție provizoriu și au deschis un dosar penal pentru amenințare, pe numele unui tânăr în vârstă de 23 de ani din comuna Horea.
Tânărul este învinuit că, pe fondul unor discuții în contradictoriu și a consumului de alcool, acesta și-ar fi amenințat tatăl.
La data de 13 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au fost sesizați, de către un bărbat, de 48 de ani, din comuna Horea, județul Alba, cu privire la faptul că a fost amenințat de către fiul său.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 08.10, în timp ce se aflau la locuința comună, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, tânărul, în vârstă de 23 de ani, și-ar fi amenințat tatăl, creându-i acestuia o stare de temere.
Pe numele tânărului a fost emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile și a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.