Ordin de protecție pe numele unui bărbat din Aiud, pentru violență în familie

0

Pe numele unui bărbat în vârstă de 30 ani, din municipiul Aiud, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și dosar penal pentru violenţa în familie.

Bărbatul este acuzat că pe fondul unui scandal avut în familie, acesta și – a agresat tatăl.

La data de 7 iunie 2021, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către un bărbat, de 62 de ani, din municipiu, cu privire la faptul că, pe fondul unui conflict avut cu fiul său, în vârstă de 30 de ani, ar fi fost agresat de către acesta.

Polițiștii au aplicat formularul de evaluarea a riscului, iar în urma analizării răspunsurilor date de reclamant, a rezultat că se impune emiterea unui ordin provizoriu de protecție față de fiul său. Acesta a fost îndepărtat din locuința comună și i s-a interzis să se apropie de tatăl său.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top