Vineri, 26 septembrie 2025, tinerii din municipiul Brad au primit cheile celor 20 de apartamente din noul bloc ANL, recent finalizat și pus în folosință. Blocul ANL 2025 reprezintă un pas important în sprijinirea tinerilor care își doresc să își construiască un viitor în orașul natal.
Primăria municipiului Brad transmite urări de sănătate și bucurii tuturor beneficiarilor care de acum își vor putea numi „acasă” noile apartamente.
În proximitatea blocului ANL 2025 se află deja în construcție o nouă clădire de tip nZEB (Near Zero Energy Building), cu un grad ridicat de eficiență energetică, care urmează să fie finalizată în cursul anului 2026.





