Nicușor Stanciu pleacă de la Slavia Praga. Mijlocașul albaiulian va semna cu Wuhan FC

0

Mijlocașul albaiulian Nicușor Stanciu, se va despărți de formația cehă Slavia Praga.

Jucătorul crescut de Unirea Alba Iulia, va pleca în campionatul Chinei, la formația Wuhan FC, pe suma de 4 milioane de euro, aceeași sumă pe care formația din Cehia a plătit-o celor de la Al Ahli în 2019.

Oficialii formației chineze, se află în capitala Cehiei încă de luni, timp în care aceștia au purtat negocieri cu cei ai Slaviei.

Dacă se va ajunge la un acord de ambele părți, Stanciu va pleca în China pentru a efectua vizita medicală și a semna contractul cu Wuhan.

Internaționalul român a ajuns la Slavia Praga, acum 3 ani, de la Al Ahli, pe o sumă de transfer de 4 milioane de euro.

În total, în tricoul Slaviei, Stanciu a evoluat în 112 partide, reușind să înscrie 26 de goluri și a oferit 28 pase decisive.
A câștigat cu Slavia Praga două titluri de campion a Cehiei.

Nicolae Stanciu a început fotbalul la Unirea U19, iar în iulie 2008 a făcut pasul către Alba Iulia. Internaționalul român a fost vândut la FC Vaslui cu 240.000 de euro în septembrie 2011, iar în iulie 2013 a fost cumpărat de Gigi Becali cu 700.000 de euro de la gruparea care era patronată de Adrian Porumboiu.
A stat la gruparea lui Gigi Becali timp de trei sezoane, iar în august 2016 a fost vândut la RSC Anderlecht cu 9,7 milioane de euro.

Dacă mutarea va avea loc, formația care l – a format la echipele de juniori și seniori, Unirea Alba Iulia, va încasa de pe urma transferului lui Stanciu în China, suma de 106.000 euro.

O sumă care va fi considerată ca o gură de oxigen pentru echipa „Cetatea Marii Uniri”, care traversează o situație dificilă atât la nivel financiar cât și sportiv, mai ales privind lotul echipei, mai mulți jucători s – au despărțit de echipă în această iarnă, din motive financiare.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top