Municipiul Alba Iulia a fost condus mulți ani de un Primar, în adevăratul sens al cuvântului. Asta se simțea, se mirosea, se trăia. Cu aceeași echipă de oameni care sunt și acum angajați în Primăria municipiului Alba Iulia, exceptând consilierii Primarului.

Iar din octombrie 2020 municipiul Alba Iulia are un Primar, dar este doar formal, pentru că Alba Iulia este condus de facto, și intenționat împins spre ilegalități care creează cheltuieli inutile și cifre despre care unii economiști încep să întrevadă declinul sumelor spre un faliment. E condus de un viceprimar Popescu Emil Antoniu, care de la numirea pe funcție se plânge la angajați că meseria asta în administrație e foarte grea. Ajungând din avocatură, deci cu depline presupuse cunoștințe în domeniul juridicului, acesta a ajuns printr-o conjunctură de vremuri să conducă Alba Iulia.
Lăsând la o parte împingerile spre ilegal, și introducând sub barba persoanei care ocupă decorativ funcția de Primar documente care trebuie și apoi sunt semnate de către acesta, cu o convingere îndoielnică de afacerist, începând cu data de 01 Decembrie 2021 acest Primar angajează un alt avocat (din același domeniu juridic ca și viceprimar Popescu) doar ca să verifice legalitatea actelor aduse spre semnare.
Trebuie adăugat faptul că în Primăria Alba Iulia au fost semnate acte oficiale de Primar, care ulterior au fost rupte sau tăiat cu stiloul peste, în sensul anulării acestora, de nimeni altul decât viceprimar Popescu. Chiar și cearta agresivă de la sfârșitul anului 2021 dintre Primar Pleșa și viceprimar Popescu despre faptul că este subminată autoritatea primului de către al doilea nu a reușit să calmeze spiritul de conducător impunător dar neștiutor al viceprimarului USR.
Acesta, având în piept mândria de specialist în ale juridicului, l-a demis în 13 mai 2021 pe șeful Poliției Locale Alba Iulia, care avea atunci funcția de director executiv. Care de fapt a si obținut în instanță reîncadrarea pe post și obligarea de către angajator la plata tuturor drepturilor salariale restante. Pentru că a fost demis abuziv, fără preaviz, care e o nulitate absolută a concedierii.
Acum recent, începând cu data 01 ianuarie 2022 a fost demis și șeful Birou Circulația pe drumurile publice. Tot abuziv și tot fără preaviz 30 zile cum prevede legislația. Adică din nou lovită și această concediere de o nulitate absolută.
Păi dacă dl. viceprimar Popescu, nu cunoaște legislație de juridic, se plânge de administrație că e foarte grea, impune Primarului municipiului Alba Iulia să semneze documente pe grave erori de proceduri, fără a respecta deloc legea, de ce Alba Iulia merită o așa incompetență managerială?
Toată reorganizarea Poliției Locale Alba Iulia este opera și capodopera viceprimarului Popescu, care la data 20 septembrie 2021 e informat de către Rece Marius la sediul Poliției Locale Alba Iulia în prezența tuturor celorlalți șefi birouri din cadrul acestei instituții că la eliminarea unor funcții similare prin reorganizare obligatoriu e necesar examen, conform prevederilor Cod Administrativ art. 518, alin. 3! Și acest examen se organizează anterior emiterii PREAVIZULUI!
Nu a înțeles nimic viceprimarul municipiului Alba Iulia din această discuție din dimineața zilei de 20 septembrie 2021, el ajungând la sediul Primăriei municipiului Alba Iulia demarează procedura de reorganizare semnând cu data respectivă referatul de aprobare al acestei reorganizării!
Care reorganizare a fost deja contestată la instanța de contencios-administrativ pe motive de NULITATE! Pentru că s-au eliminat funcții de șef birou fără examen, pentru că s-au creat posturi noi de agenți securitate, transformând agentul de pază în noua titulatură, și aici în cazul a 3 posturi, complet ILEGAL!
În prevederile legale de muncă, pe care dl. jurist-viceprimar ar trebuie să le cunoască deja, se specifică foarte clar: nivelul de studii minime necesare ocupării unui post de agent securitate – Cod COR 541401 în nomenclatorul de meserii este STUDII MEDII!

Dl. Popescu a creat la Poliția Locală Alba Iulia 3 posturi de agent securitate unde a introdus de la sine putere, nivelul necesar de studii pentru ocuparea postului de STUDII GENERALE!!!! Contrar prevederilor legale, acesta organizează un examen pentru agenții de pază, unde rezultă doi agenți de securitate cu studii medii și punctaj la proba scrisă peste 70,00 puncte dar RESPINȘI și alți agenți de securitate cu punctaj de doar peste 50,00 puncte declarați ADMIȘi!!!
Mai mult, pe calendarul de concurs la agenți de securitate era prevăzută data de 06.12.2021 ca termen depunere contestații pentru rezultatele probei scrise, dar cei cu punctaj de peste 70,00 puncte au primit în data de 06.12.2021 Dispoziție Primar cu preaviz 20 zile desfacere contract de muncă.
Deci la șef birou cu funcție publică de conducere nu se acordă preaviz și e concediat direct de către Primarul municipiului Alba Iulia prin Dispoziție Primar în 31.12.2021 dar la un personal contractual ca agent securitate se acordă?
Preferențial, și ilegal, se elimină posturi și angajați. Dar aceste erori de procedură sunt încadrate perfect la zicala, greșeala se plătește, și doar în cazul celor 2 cu funcții publice de conducere abuziv demiși se vor plăti sume considerabile din bugetul local sub formă de daune morale și materiale, drepturi salariale restante, dobânzi la zi, etc.

Undeva la nivelul sutelor de mii lei doar pentru un moft ambițios și ilegal de a demonstra că în Primăria Alba Iulia nu se lucrează legal, de către un viceprimar care se consideră de fapt Primar, care nu respectă proceduri, legi, hotărâri de guvern sau ordonanțe de guvern. Că nu se poate ca o Hotărâre de Consiliu Local Alba Iulia, din punct de vedere juridic, să fie peste o lege sau alte acte normative superioare. Și nici să contravină în prevederi acestora.
E păcat, deoarece cu aceste sume de sute mii lei plătite acestor 2 foști angajați, pe care oricum vor fi obligați de instanță să-i reîncadreze pe posturile deținute, se poate realiza o anumită lungime rețea de canalizare sau modernizare a străzii Axente Sever (zona Arex) sau se poate turna covor asfaltic pe o stradă (Mihail Kogălniceanu) din spatele Alba Mall, dar administrația locală din Alba Iulia având 2 primari nu conștientizează ce important și eficient din punct de vedere managerial e să respecți legea.
Acum, din postura mea de personaj fără loc de muncă, pentru că nici măcar în șomaj nu am fost trimis de către angajatorul Primăria Alba Iulia, pot să adresez următoarea întrebare:
Dacă la nivel național, USR e în opoziție, și există alianța PSD-PNL de ce la Alba Iulia nu își impun cei de la PSD Alba un viceprimar?
Pentru că la Alba Iulia, USR e în opoziție față de modernizarea acestui municipiu, în opoziție față de respectarea legislației, în opoziție față de respectul față de cetățean și angajat, în opoziție față de cheltuirea banului public pentru scopuri benefice cetățenilor care Votează. Și sunt foarte sigur că la ultimele alegeri locale pentru primar Alba Iulia cetățenii nu au votat pentru Popescu Emil Antoniu. Garantez asta.
Vă mulțumesc,
Rece Marius

